Generalul (r) Cristian Barbu, fost comandant şi rector al Academiei Tehnice Militare, a declarat că Republica Populară Chineză nu este pregătită în acest moment pentru un război, însă se pregătește intens.
Discuția a pornit de la ipoteza lansată de gl. Herbert Raymond McMaster, care a spus recent că președintele „Xi Jinping pregătește poporul chinez pentru război”.
Întrebat cum i se pare avertismentul generalului american, Cristian Barbu a afirmat: „Scenariul acesta este într-o dinamică totală. Știm încă de la jumătatea anului trecut că într-o oarecare măsură China a început să își dezvăluie forța militară activă. Am văzut că la un moment dat a avut o serie de incursiuni, să le spunem, tip antrenament sau operațiuni militare foarte aproape de Taiwan și am văzut că există o tehnică militară destul de bine pusă la punct și de modernă”.
„În același timp, vizita pe care Xi a efectuat-o imediat după ce a fost reales, în domeniul militar (…), vizita aceea s-a încheiat cu o lozincă comunistă, dar care nu îndeamnă decât la război, adică să fim mai buni, să fim pregătiți, să fabricați tot mai multe arme și să vă instruiți pentru război – n-a spus pentru pace.
Este interesantă ideea aceasta, de a-i menține cumva pe chinezi, care ei oricum sunt destul de supuși, dacă vreți, din punctul acesta de vedere mental conducerii supreme a Partidului Comunist Chinez, de a-i păstra pe chinezii aceștia luptători într-un tempo destul de ridicat vizavi de ceea ce se poate întâmpla în zonă”, a continuat Cristian Barbu.
„Trebuie să spunem, însă, că în zona respectivă se întâmplă lucruri destul de frecvent, fie că mai trec navele americane, fie că mai sunt probleme cu partea coreeană, a Coreei de Sud, fie că sunt probleme cu Japonia sau cu Australia, China în continuu caută să dețină, dacă vreți, supremația Pacificului din acea zonă și, dacă vreți, a Mării Chinei, dar puse toate în acest moment cap-coadă arată că, totuși, China nu este pregătită în acest moment pentru un război, însă se pregătește intens și dorește să păstreze supremația cel puțin în acea zonă din punct de vedere militar”, a mai spus generalul român, conform b1tv.ro.

















