Luni, 26 ianuarie 2026, liberalii s-au întrunit la Vila Lac într-o ședință la care a participat și premierul Ilie Bolojan. Se pare că în cadrul discuțiilor au apărut nemulțumiri vizibile, mai ales din partea primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Acesta nu și-a putut stăpâni nemulțumirea, concluzionând că este omul de sacrificiu al Guvernului.
Marți, la Antena 3 CNN au fost prezentate mai multe stenograme din cadrul ședinței PNL care a avut loc luni, la Vila Lac. La această întâlnire a participat și premierul Ilie Bolojan. Șeful Executivului a mers să-și informeze colegii de partid imediat după reuniunea Coaliției de guvernare, dar a fost pus în fața unor nemulțumiri majore.
Ciprian Ciucu e tot mai nemulțumit de deciziile lui Ilie Bolojan
În cadrul ședinței, Ilie Bolojan le-a transmis liberalilor concluziile discuțiilor din coaliție și a subliniat că nu se opune pachetului de măsuri economice propus de PSD.
„Nu mă împotrivesc măsurilor de relansare economică ale PSD”, a declarat premierul Ilie Bolojan.
În schimb, Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a avut una dintre cele mai tensionate intervenții, avertizând că bugetul Bucureștiului este în colaps. Mai mut, edilul a concluzionat cu amărăciune că este omul de sacrificiu al Guvernului.
„Primăria Capitalei nu mai are bani, va trebui să bag STB în insolvență, să fac comasări de instituții, să dau oameni afară, să măresc prețul biletului la STB. Nu pot face majoritate în Consiliul General pentru că nu am sprijinul PSD.
Eu înțeleg că sunt de sacrificiu. Fac reforme, reduc cheltuieli, dau afară oameni, dar haideți să facem să fie bine pentru București”, a spus Ciprian Ciucu.
Mai mulți lideri liberali, printre care Gigel Știrbu, Alina Gorghiu și Toma Petcu, i-au recomandat lui Ciucu să meargă direct la Guvern pentru a cere fonduri suplimentare. Cu toate acestea, potrivit surselor, Ilie Bolojan nu a intervenit în discuție.
Hubert Thuma, o nouă absență în semn de protest
La ședința de luni nu a participat însă președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, care a înregistrat astfel a doua absență consecutivă. În schimb, acesta a lansat un mesaj critic pe rețelele de socializare, folosind declarații mai vechi ale lui Ilie Bolojan, din perioada în care premierul era primar la Oradea.
Reamintim că Hubert Thuma a avertizat recent că autoritățile locale nu acceptă ca banii colectați din taxe și impozite să fie „confiscați” la bugetul central și a cerut claritate privind transferurile financiare către comunități, precum și menținerea autonomiei locale.
„În aceste zile, în spaţiul public se discută intens despre bugetul de stat pe 2026. Pentru administraţiile publice locale, aşteptările mele, ca preşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, sunt aceleaşi ca ale primarilor şi preşedinţilor de Consilii judeţene din toată ţara: claritate în privinţa transferurilor de la bugetul de stat către comunităţi şi continuitate pentru investiţiile începute. Nu ne dorim ca sumele produse în comunităţile noastre să fie 'confiscate' de bugetul central/de stat şi nu vrem să avem mai puţină autonomie locală. Cum spunea şi domnul Bolojan în 2017, pe când era primar la Oradea: administraţia locală trebuie să aibă resursele necesare pentru a livra rezultate. În cazul Ilfovului, situația este și mai complexă.”, a scris Thuma pe Facebook, unde a postat şi un clip video cu afirmaţiile lui Ilie Bolojan.



















