Dacian Cioloş, liderul Partidului Uniunea Salvați România, susţine că nu are de gând să plece din partid. Acesta își acuză colegii că răspândesc informații false precum că dorește să-şi facă grupuri separate în Parlament sub denumirea PLUS. Cioloș confirmă că la şedinţa de joi seara a existat o discuţie pe tema separării grupurilor parlamentare.
“Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”, a declarat pentru News.ro liderul USR
Joi seară, au circulat informaţii conform cărora actualul lider USR a ameninţat cu demisia, dacă programul nu îi este acceptat.
Ulterior şedinţei, între Dan Barna şi Dacian Cioloş a existat un schimb de mesaje pe grupurile interne. Barna îl acuză pe Cioloş de iresponsabilitate şi că aruncă partidul în aer în lupta pentru putere, în schimb Cioloş afirmă că funcţia de preşedinte al USR este mai degrabă decorativă, iar promisiunea sa a fost de a dezvolta partidul, informează news.ro
Se rupe USR-ul? Ce spune Dacian Cioloş despre plecarea din partid
Autor: Nicu Pătrașcu
Publicat: 04-02-2022 11:45
Trending

25 marPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

25 marSocial
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare
Articole Similare

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

25 marActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual



