Se schimbă formula de calcul a pensiilor! Anunțul a fost făcut chiar de șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu.
Daniel Baciu a dezvăluit că, la 1 martie, CNPP a început evaluarea dosarul celor aproximativ 5.000.000 de pensionari.
Conform șefului Casei de Pensii, până august 2022, instituția pe care o conduce și-a propus să încheie acest proces, pentru a putea face recalcularea și a aplica noua formulă de calcul.
„Procesul de evaluare precede recalcularea celor 4.950.000 de dosare aflate în plată în momentul de faţă în sistemul public.
Nu vrem să tragem de timp, vrem să recuperăm timpul pierdut. Incercăm să avem un ritm alert şi să ne încadrăm în cele 18 luni. Am inceput la 1 martie şi în momentul de faţă avem peste 250.000 de dosare evaluate.
Prin procesul evaluare incercam sa digitalizam toate cele 5 milioane de dosare, astfel încât să avem o bază solidă pentru a putea face recalculare şi a aplica orice formulă de calcul agreata de noul act normativ.
Până în august 2022 incercam sa finalizam acest proces. În momentul de fata am elaborat la nivelul Casei de Pensii şi la Ministerul Muncii un proiect de act normativ in care incercam sa suplimentam personalul special pentru procesul de evaluare. Vrem să angajăm 1.000 de persoane care sa faca numai acest proces”, a precizat Daniel Baciu, la România TV.
Se schimbă formula de calcul a pensiilor! Anunțul vine direct de la Casa de Pensii
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 30-04-2021 19:37
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

circa 1 oră în urmăActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente
Articole Similare

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



