Sistemul de pensii din Spania va suferi schimbări semnificative începând cu anul 2025, influențând persoanele care au contribuit la asigurările sociale pe o perioadă determinată. Românii care muncesc aici se pot bucura, căci se vor bucura de o mărire de pensie substanțială.
Conform noilor reglementări care vor intra în vigoare în Spania, structura pensiilor, formula de calcul și vârsta minimă de pensionare se numără printre factorii care vor fi actualizați în noua formulă de calcul.
Reforma privind pensionarea activă și parțială ar putea intra într-un proces de aprobare parlamentară, în luna aprilie 2025. Proiectul ar putea aduce modificări suplimentare privind eligibilitatea și beneficiile celor care aleg să rămână activi pe piața muncii.
Ce pensie va primi un pensionar român în 2025, potrivit noii legi din Spania
Valoarea pensiei de vârstă se va stabili conform numărului total de ani cotizați. Cei care au acumulat 20 de ani de contribuții vor beneficia de 65% din baza de reglementare. Acest procent crește progresiv până la atingerea pragului de 100% pentru persoanele care au cotizat vreme de 36 de ani și 6 luni. Această creștere graduală face parte dintr-un sistem ce vizează o corelare mai echitabilă între anii de muncă și drepturile de pensie.

În 2025, pensia media din această țară a depășit pentru prima dată pragul de 1.500 de euro lunar, notează stiridiaspora.ro.
În luna februarie, pensia medie a ajuns la 1.500 euro
Pensia medie încasată de un pensionar care a lucrat în Spania, una dintre țările din Occident luate cu asalt de români, a ajuns la 1.500 de euro. În prezent, în această țară trăiesc peste un milion de români, cei care au muncit acolo benefiind de pensii considerabil mai mari decât în România.
În luna februarie 2025, pensia medie în Spania a ajuns la 1.500,67 euro, echivalentul a aproximativ 7.466 de lei, potrivit publicației El Observador. Comparativ, pensia medie în România era, în ianuarie 2025, de doar 2.752 de lei, conform datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
Este important de știut că sistemul spaniol impune o vârstă de pensionare mai ridicată, în consecință contribuțiile aferente sunt mai mari decât în țară. Începând din 2025, vârsta standard de pensionare în Spania este de 66 de ani și 8 luni, urmând ca până în 2027 să ajungă la 67 de ani.



















