Primăria Cluj-Napoca măreşte limita superioară a veniturilor pentru acordarea abonamentelor gratuite persoanelor vârstnice și pensionarilor din municipiu.
Astfel, conform noului regulament, vor beneficia de abonamente CTP pe toate liniile persoanele care au pensii de până la 2.150 de lei și toți vârstnicii care au împlinit 70 de ani. Regulamentul anterior, care data din 2017, prevedea această facilitate pentru pensionarii cu venituri mai mici de 1.700 de lei.
Pe de altă parte, vârstnicii cu pensii între 2.151 și 2.400 de lei au dreptul, conform acestui regulament, la abonamente CTP gratuite pe o linie. În acest moment, de acest tip de facilitate beneficiază persoanele care nu au împlinit încă 70 de ani, cu pensii între 1.700 și 1.900 de lei, scrie media9.ro
”Date fiind multiplele solicitări ale cetățenilor cu referire la majorarea nivelului de venituri până la care să se acorde facilități la transportul public în comun pentru persoanele vârstnice, pensionarii cu domiciliul în municipiul Cluj-Napoca și pentru cetățenii de onoare ai municipiului Cluj-Napoca, urmare a majorării punctului de pensie de la 1.265 lei în ianuarie 2020, la 1.785 lei începând cu ianuarie 2023, rezultând o majorare de 29,13% față de luna ianuarie 2020, considerăm necesară majorarea nivelului de venituri până la care persoanele vârstnice și pensionarii din municipiul Cluj-Napoca pot beneficia de facilități la transportul public în comun”, se arată în referatul de aprobare a hotărârii de consiliu local.
Abonamentele de călătorie vor fi încărcate pe carduri de călătorie. Încărcarea abonamentelor pe cardurile de călătorie se face la unul dintre centrele de ticketing ale Companiei de Transport Public Cluj-Napoca S.A. la solicitarea persoanelor în baza următoarelor documente:
- cartea/buletinul de identitate;
- cuponul de pensie din luna anterioară solicitătii;
- cardul de călătorie emis anterior (pentru beneficiarii care nu sunt la prima solicitare de emitere a cardului de călătorie);
- cererea de emitere a primului card de călătorie care va fi în conformitate cu GDPR (Regulamnetul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal);
- dovada privind calitatea de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.


















