Cei care doresc să viziteze Turcia vor plăti de la 1 ianuarie 2023 o taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism. Decizia a fost adoptată încă din anul 2019, însă implementarea a fost amânată din cauza pandemiei.
Angajaţii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică.
Decizia privind taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei.
Reprezentanţii sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susţinând că ar afecta poziţia competitivă a ţării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică.
În 2022, autorităţile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 miliarde de dolari. În 2021, veniturile din turism s-au dublat la aproape 25 miliarde de dolari, dar sub nivelul de 34,5 miliarde de dolari înregistrat în 2019, când 45,1 milioane de turişti străini au venit în Turcia, transmite AGERPRES
Se scumpesc vacanțele în Turcia! De la 1 ianuarie 2023 s-a impus o taxă turistică pe care vizitatorii sunt obligați să o plătească
Trending

24 febActual
Diana Șoșoacă anunță unirea României cu Republica Moldova. Lidera SOS devoalează scenariul pus la cale de șefii Uniunii Europene

24 febActual
Viața de playboy a lui Mihai Bujor Sion, băiatul lui Ion Iliescu. Petreceri, femei frumoase și lux în colțuri exotice ale planetei

24 febPolitica
Cele două domnișoare pe care Ilie Bolojan le ține la secret au posturi călduțe. Lucia și Andra sunt mândriile premierului

24 febActual
România e bună de plată. Suma uriașă pe care țara noastră va trebui să o achite după ce a pierdut definitiv disputa internațională cu investitorii în energie regenerabilă

24 febActual
Tabelul noilor preturi ale abonamentelor Orange. Românii care sunt clienții companiei franceze vor plăti mai mult din aprilie

24 febActual
Frână pentru One United Properties din cauza Nordis. Milionarii care stăpânesc piața imobiliară din București au primit interzis să vândă 'machete'

24 febActual
Bogăția în care Carmen Iohannis s-a scăldat înainte de a deveni soția lui Klaus. Familia profesoarei a fost înstărită și respectată

24 febActual
Politicianul pro-rus care i-a pus gând rău lui Ilie Năstase. Cum a ajuns fostul mare tenismen să piardă milioane de euro din cauza unui fost șef de stat

24 febActual
Schema pensionarilor pentru bani în plus. Ministrul Muncii a anunțat modalitatea prin care vârstnicii vor primi sume mai mari

24 febEntertainment



