Într-un București în care spațiile verzi pe cap de locuitor abia ating 7 metri pătrați – sub nivelul din Bangkok și mult sub recomandarea europeană de 26 mp per locuitor – fiecare metru pătrat de verdeață câștigat pare o victorie.
În acest context, Parcul Liniei, inaugurant recent în Sectorul 6, a devenit rapid unul dintre cele mai populare proiecte de regenerare urbană din Capitală.
Amenajat pe traseul unei foste căi ferate dezafectate, parcul se întinde pe peste 4 kilometri și oferă facilități diverse: alei de promenadă, piste pentru biciclete, terenuri de baschet, locuri de joacă pentru copii, zonă pentru câini, skatepark, foișoare, hamace și chiar o fântână tip drydeck asemănătoare celor întâlnite în marile orașe europene.
Un spațiu viu, într-o zonă aglomerată
Pe o seară de august, atmosfera din parc era animată: familii cu copii, adolescenți pe trotinete, tineri pe biciclete și seniori la plimbare. O mamă venită cu cei doi copii la locul de joacă povestește:
„Este o zonă frumoasă care ne oferă acces la multe facilități și ne simțim în siguranță, pentru că este delimitată clar. Avem tot ce ne trebuie, aproape de casă.”
Pe traseu, se pot găsi food-truck-uri cu gogoși, limonadă și gustări rapide, iar în weekenduri zona devine neîncăpătoare. „E plin dimineața până la prânz, iar apoi seara, după ora 19:00. Vara merge limonada, toamna cererea e mai mare pentru gogoși calde”, spune angajata unei rulote.
Magnet pentru dezvoltatori imobiliari
Situat într-una dintre cele mai dense zone din București, Parcul Liniei a schimbat dinamica cartierului.
Potrivit unui articol publicat în Ziarul Financiar, în Sectorul 6 s-au eliberat peste 1.000 de autorizații de construire doar în ultimii doi ani, majoritatea pentru ansambluri rezidențiale noi din zonele Drumul Taberei și Militari.
Printre proiectele majore din proximitate:
Exigent Plaza (fost Plaza Residence) – complex imens dezvoltat în cinci faze, direct conectat la parc
Cortina Park – ridicat pe terenul fostei fabrici de diamante, cu macarele deja vizibile de pe Bulevardul Timișoara
Plaza Towers și Smart Residence Lujerului – aflate în dezvoltare, vizibile chiar din parc
Prețurile locuințelor din zonă au crescut deja, proximitatea parcului fiind promovată ca principal avantaj în ofertele imobiliare.

Conflicte între mașini, betoane și spații verzi
Succesul Parcului Liniei a reaprins dezbaterile despre viitorul urbanismului bucureștean. Pe rețelele sociale, locuitorii sunt împărțiți: unii cer mai multe spații verzi, alții solicită locuri de parcare.
„Și parcări? Unde ținem mașinile? Faceți parcări cu abonamente, să nu căutăm jumătate de oră un loc când venim de la serviciu!”, a comentat un locuitor pe pagina oficială a Primăriei Sectorului 6.
În paralel, hipermarketurile, mall-urile și noile ansambluri rezidențiale fac presiune asupra infrastructurii urbane, iar dezvoltarea drumurilor și a parcărilor nu ține pasul cu numărul tot mai mare de blocuri construite.
Statistici îngrijorătoare despre spațiile verzi din București
Conform Planului Urbanistic General (PUG), Bucureștiul ar trebui să asigure 26 mp de spațiu verde per locuitor. În realitate, media este sub 10 mp, iar ONG-urile de mediu estimează că, în anumite cartiere, nivelul real este chiar mai mic de 5 mp.
Datele europene arată decalajul uriaș:
Praga: 180 mp spațiu verde / locuitor
Bratislava: 110 mp
Viena și Berlin: 50+ mp
Varșovia: 80 mp
București: ~7 mp
Chiar și cu cei 160.000 mp de spațiu nou amenajat, Parcul Liniei nu poate compensa deficitul general.
Ce spun locuitorii: parc sau parcare?
Într-un dialog spontan cu o familie din parc, întrebarea a fost directă: ce este mai important, un loc de parcare sau un parc aproape?
„Alegem parcul. Suntem dispuși să renunțăm la mașină dacă avem transport public bun și zone de relaxare aproape. E mai important să respirăm aer curat și copiii să aibă unde să se joace”, spun părinții, privind spre fiul lor care se plimba cu trotineta.
Un model de urmat, dar nu suficient
Parcul Liniei este o reușită și un exemplu de regenerare urbană inteligentă: o zonă industrială abandonată a fost transformată într-un spațiu dedicat comunității.
Însă, în lipsa unei strategii integrate care să combine parcuri, parcări, transport public, infrastructură educațională și conectivitate între cartiere, proiectul riscă să devină doar o „insulă verde” într-un oraș sufocat de blocuri și trafic.
Locuitorii își doresc mai mult decât un parc emblematic: vor un București respirabil. Pentru asta, Capitala are nevoie de un plan coerent de dezvoltare urbană, cu noi parcuri, noi spații verzi și investiții în infrastructură.



















