Un business de 18 milioane de euro va fi închis, după ce antreprenorul Nicolae Ciulea, proprietar al producătorului de mezeluri Carniprod Tulcea, este constrând să ia această decizie din cauza pestei porcine africane.
Ciuleac va renunţa la activitatea de creştere a porcinelor, după ce peste porcină africană i-a decimat 45.000 de porci, informează zf.ro.
„Am ajuns la 29.000 de porci ucişi dintr-un total de 45.000 de porci ce urmează să fie ucişi şi incineraţi. Trebuie să distrugem şi 500-600 de tone de carne de porc din depozite. Suntem într-o zonă critică aici în apropiere de Delta Dunării. Pe viitor vom achiziţiona carne de porc de la alţi producători“, a precizat Nicolae Ciuleac.
Momentan, doar cei 150 de angajaţi ai complexului de creşterea porcinelor vor rămâne fără serviciu.
„Le mai dau luna asta salariu şi apoi Dumnezeu cu mila. Rămânem cu sectorul comercial, terenurile agricole, dar porcii să-i crească alţii“, a spus Nicolae Ciuleac.
În 2017, Carniprod a ajuns la afaceri de aproape 81 mil. lei (circa 18 mil. euro), înregistrând un profit net de 5,9 mil. lei (1,3 mil. euro), rezultate obţinute cu ajutorul a 500 de salariaţi, portivit datelor publice.
Vezi și Președintele Iohannis a semnat! Se majorează vârsta de pensionare pentru acești bugetari
EXCLUSIV! Decizie importantă a autorităților în cazul criminalei de la metrou! Magdalena Șerban a părăsit Spitalul-Penitenciar Jilava
EXCLUSIV! Prima candidatura la șefia DNA: Cine este și ce avere are „apropiata” lui Kovesi


















