Stațiunea Mamaia urmează să piardă una dintre clădirile simbol ridicate în perioada de glorie comunistă a Litoralului: Hotelul Perla. Construit în anul 1962, colosul cu 12 etaje – un reper modernist, o veritabilă perlă arhitecturală stațiunii – va fi demolat integral, alături de corpurile sale secundare, pentru a face loc unor noi obiective hoteliere.
Decizia de a demola hotelul Perla a fost luată rapid. Agenția pentru Protecția Mediului Constanța a stabilit că nu este necesară o evaluare a impactului asupra mediului. Însă, dincolo de decizia autorităților de mediu, adevărul simbolic este alta: o piesă din tezaurul arhitectural și turistic al României va fi demolată cu excavatorul.
Istoria unui simbol turistic adorat de români în Epoca de Aur
Construit în anul 1962, Hotelul Perla a fost unul dintre cele două mari hoteluri-turn care marcau intrarea în Mamaia, alături de Hotel Parc. Ambele clădiri aveau câte 14 etaje (blocuri turn cu 15 niveluri, dacă includem și parterul tehnic), și ofereau o perspectivă impunătoare zonei de sud a renumitei stațiuni luate cu asalt de români în lungile concedii estivale.
Între ele au fost ridicate alte 5 hoteluri mai mici: Dacia, Pescăruș, Delfin, Lotus și Select, într-un demers arhitectural specific anilor ’60, când turismul de masă devenise prioritar.

În partea dinspre plajă, complexul includea un bazin rectangular străbătut de o alee pietonală. Terasa cu vedere la mare ascundea un spațiu tehnic atipic, cunoscut popular drept „Melcul”. Zona comercială a fost proiectată în stil modernist, cu monovolume modulate și grinzi parasolare susținute de stâlpi metalici, sugerând aspectul unor spalieri din viile dobrogene.
Astăzi, în locul în care se răsfăța acest simbol al Litoralului, se va construi un nou ansamblu hotelier, modern, mai luxos, dar fără miza identitară a trecutului.
Cine este compania care va demola Perla
Proiectul aparține companiei Inproiect SRL, controlată de omul de afaceri ieșean Ionescu Vasilache Gheorghe. Acesta se numește „Construire și desființare Hotel, Restaurant Perla și organizare de șantier”. Tot ce înseamnă astăzi complexul Hotel Perla va dispărea complet: corpul principal de 12 etaje, bucătăria, cofetăria, piscina și anexele de pe un teren total de peste 12.000 mp.
Firma Inproiect SRL a fost fondată în anul 1991. Pe lângă Perla, compania mai deține în Mamaia hotelurile Lotus și Select – acesta din urmă, de asemenea, vizat pentru demolare și reconstrucție –, precum și Hotelul Hampton by Hilton din Iași. În 2024, Inproiect a raportat o cifră de afaceri de 11,6 milioane lei, cu o pierdere de 30.000 lei.
De menționat că Perla a fost achiziționat în 2019 de la omul de afaceri Mohammad Murad pentru 4 milioane de euro. De atunci, firma și-a anunțat ambiția de a remodela masiv zona de sud a stațiunii Mamaia, pe fondul relaxării cerințelor de mediu și urbanism.















