Se va implica China în războiul din Ucraina? Generalul (r) Mircea Mîndrescu: 'Nu are de ce să intre în război. Va vrea să rezolve problema Taiwanului într-o bună zi și de asemenea problema Mării Chinei de Sud cu cele nouă linii'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 03-05-2022 12:45

Actualizat: 03-05-2022 12:39

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

China nu are motive să se implice în războiul Rusiei din Ucraina, consideră generalul în rezervă Mircea Mîndrescu, fost comandant în cadrul NATO. Acesta a precizat că invadarea Taiwanul nu ar putea fi o miză pentru China în acest moment, dar, în același timp, susține că ”nu trebuie să fie forțați”.


 



„Nu are de ce să intre China în război alături de Rusia pentru ucraina. Taiwanul este o altă chestiune care evoluează de mult și nu este în acest război. Din '49 de când Formoza a devenit Republica Taiwan și avem un alt guvern la Taipei este un obiectiv pe care China îl are și îl recunoaște.

Vedem foarte clar că a trecut de la vorbe, de la o perioadă în care nu s-au arătat puternici pentru a atrage îndeajuns de mult sprijin pentru a crește. Vedem cum China a dat dovadă de o răbdare extraordinară în a învăța să crească. Va vrea să rezolve problema Taiwanului într-o bună zi și de asemenea problema Mării Chinei de Sud cu cele nouă linii. Chinezii sunt foarte calculați. Gândesc pentru sute de ani. Nu se grăbesc. Taiwanul nu va pleca de acolo. (...)

Din punctul meu de vedere nu trebuie să fie forțați. Ei sunt hotărâți să acționeze dacă vor fi forțați, dar nu cred că este cazul în acest moment. Normal că sunt oportuniști și se uită clar la ce se întâmplă. Întotdeauna îi încearcă pe taiwanezi. Se uită la ei cum se dezvoltă. Din ‘49 Taiwanul s-a pregătit foarte bine pentru o invazie, are aerodromuri îngropate în munți.”, a explicat generalul Mircea Mîndrescu la Antena 3, conform antena3.ro


Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri