Secretar de stat în Ministerul Muncii, reminder pentru USR, despre eliminarea pensiilor de serviciu: 'Uite ce zicea Stelian Ion, ministrul USR al Justiției, atunci când era în funcție'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 12-09-2023 09:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii din partea PSD, acuză USR că a scris un „PNRR de tot râsul”.


Potrivit lui Cristian Vasilcoiu, cei din USR au „umflat PIB-ul artificial, de trebuie tăiat acum din PNRR”.


În ceea ce privește eliminarea pensiilor speciale, Vasilcoiu prezintă ceea ce spunea Stelian Ion, pe vremea când era ministrul USR al Justiției.

„Sunt discuţii care se derulează. Vor fi prezenţi la aceste discuţii de astăzi şi reprezentanţii sistemului judiciar, preşedintele CSM, doamna preşedintă a Înaltei Curţi şi doamna procuror general şi vom discuta şi astăzi, poate şi în altă zi despre problema pensiilor, dar nu în ideea de a se elimina efectiv aceste pensii, pentru că nu este posibil.


Ştim foarte bine, au fost încercări de-a lungul timpului, am tras semnale de alarmă de-a lungul timpului să nu se creeze această iluzie în spaţiul public şi să nu se hrănească acest discurs că aceste pensii pot fi eliminate în totalitate. Aceste pensii de serviciu sunt protejate de Constituţie şi de deciziile Curţii Constituţionale”, spunea Stelian Ion, în luna mai a anului 2021, conform Agerpres.

Ce spune Vasilcoiu:


„Ce-mi place mie de “nepătații” de la USR: au scris un PNRR de tot râsul, apoi au umflat PIB-ul artificial, de trebuie tăiat acum din baniii PNRR, dar când li se spune adevărul o iau cu… pensiile de serviciu.

Păi uite ce zicea Stelian Ion, ministrul USR al Justiției, atunci când era în funcție:

P.S.: nu e așa că nici usturoi nu au mâncat nici gura nu le pute?!”.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, hartă şi text care spune „15:34 CRISTIVASILCOIU Postări cristivasilcoiu HD HOME Știri Actualitate Justiție Stelian Ion: este Stelian Ion: Nu este posibil ca pensiile de serviciu să fie eliminate. Am tras semnale să nu se creeze această iluzie în spațiul public Data actualizării: 14:06 Data publicării: .05.2021 14:02 MINISTERUL JUSTIȚIEI JUSTIȚIEL MINIS ODD Aprecieri: marius pavel78 și încă 6 cristivasilcoiu Ipocrizia nu salvează România! Stelian lon USR, pe vremea când era ministru al Justiției:”
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri