Secretar de stat în Ministerul Sănătății: 'Carantinarea se aplică persoanelor sănătoase care fie sunt contact direct cu un caz confirmat, fie sosesc din țările zonă roșie sau alte țări'

Autor: Ion Motea

Publicat: 07-01-2022 20:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol, a declarat că persoanele vaccinate anti-COVID sau trecute prin boală care se infectează cu SARS-CoV-2 vor sta în izolare șapte zile dacă au o formă ușoară sau medie.


"Persoanele vaccinate şi persoanele care au fost bolnave în ultimele şase luni au deja un anume grad ce protecţie prin imunitatea dobândită, motiv pentru care perioada de transmitere a îmbolnăvirii este mult mai scurtă. Acesta este şi motivul pentru care am hotărât că cinci zile sunt suficiente şi aici vorbim de carantină, nu persoanele bolnave. Cele care sunt bolnave vor fi izolate timp de şapte zile. Izolarea este o măsură aplicabilă persoanei pozitive care dacă este vaccinată şi a fost bolnavă va sta în izolare şapte zile. Carantinarea se aplică persoanelor sănătoase care fie sunt contact direct cu un caz confirmat, fie sosesc din ţările zonă roşie sau alte ţări", a explicat Pistol.

Ea a adăugat că persoanele nevaccinate care devin pozitive vor fi izolate pentru o perioadă de 10 zile, dacă forma de îmbolnăvire este una uşoară, medie. "Pentru formele severe este evident că vor fi spitalizate atât cât este necesar", a menţionat Adriana Pistol.

Potrivit secretarului de stat, regulile referitoare la izolare nu sunt cuprinse în decizia CNSU, ci vor fi prevăzute într-un ordin al ministrului Sănătăţii.


Pistol a amintit că, în conformitate de metodologia stabilită de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pentru toate persoanele care sunt nevaccinate anti-COVID şi mai ales pentru cele care lucrează în domeniul sanitar este recomandat să facă săptămânal fie două teste antigen rapide, fie un test PCR, conform
agerpres.ro.

Vezi și:


Secretarul de stat Adriana Pistol, apel către politicieni: ‘Încă nu este târziu pentru adoptarea certificatului verde obligatoriu’


Ultim moment! CNSU: Sinteza măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri