Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a susținut într-o conferinţă de presă comună cu ministrul francez de externe, Catherine Colonna, la Washington, că nu vede nicio intenţie a lui Vladimir Putin de a pune capăt războiului.
"Nu am văzut nicio dovadă în acest moment. Dimpotrivă, ei îşi dublează şi triplează agresiunea", a spus Blinken.
Blinken a subliniat recentele atacuri ale Rusiei asupra centralelor electrice şi a altor infrastructuri civile din Ucraina şi mobilizarea trupelor pe care le-a numit „îngrozitoare, carne de tun pe care Putin încearcă să o arunce în război”.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a avut vineri rare discuţii telefonice cu secretarul american al Apărării, Lloyd Austin. Au apărut puţine detalii ale conversaţiei, dar ambele părţi au confirmat că au discutat despre Ucraina.
Pentagonul a refuzat să ofere detalii în afară de a spune că Austin, cel care a iniţiat conversaţia, a subliniat necesitatea unor linii de comunicare în contextul războiului din Ucraina.
"Diferenţa fundamentală este că ucrainenii luptă pentru ţara lor, pământul lor, viitorul lor. Rusia nu face asta şi cu cât preşedintele Putin înţelege mai devreme acest lucru şi ajunge la această concluzie, cu atât mai repede vom putea pune capăt acestui război", a precizat Blinken, conform news.ro
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken: Putin nu are niciun interes să pună capăt războiului
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

44 minute în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



