Medicul care are și emisiune la Antena 1 este cunoscut de o țară întreagă și urmărit pe rețelele de socializare, unde vine cu explicații utile tuturor. De data aceasta, a vorbit despre mâncarea pe care mulți o consumă cu drag, ca urmare a gustului său și a prețului mic.
„Ce se întâmplă în corpul meu când mănânc KFC și probabil că același lucru se întâmplă și în corpul tău. Aici mi-am luat niște crispy strips cu aripioare, cartofi prăjiți și Cola zero, care nu-ți modifică deloc glicemia. După ce am băgat acest meniu, la vreo 20 de minute, glicemia mea a urcat într-un hal nemaivăzut, undeva la 180 de miligrame pe decilitru, ceea ce nu se întâmplă nici măcar atunci când mănânc prăjituri.
A urmat o secreție de insulină și glicemia mea a scăzut aproape de hipoglicemie. Mi s-a făcut foame, dar nu am mâncat nimic și glicemia mea, de la același meniu, a continuat să crească în spike-uri până noaptea. Nu am fost deloc liniștit pentru că glicemia mea s-a menținut și pe parcursul nopții”, a spus Mihail Pautov, pe Facebook.
Ce se întâmplă în corpul tău când mănânci KFC
Chiar și cu varianta de Cola zero, după ce mănânci un meniu de la KFC, corpul tău trece printr-un adevărat chin. Ai parte de fluctuații de glicemie, denumite și spike-uri, care îți dăunează grav sănătății. Printre stările pe care ți le poate produce, se numără: oboseală, anxietate, somnolență, dar acesta este doar începutul!
„Este un răspuns dezastruos (al corpului, n.r.) pe care nu îl ai nici măcar atunci când bei Cola, când mănânci o prăjitură. O să te întrebi de ce se întâmplă asta. Nici eu nu am înțeles, la început, pentru că mă gândeam că mănânc proteine prăjite cu grăsime. Niciodată nu m-am gândit că o mâncare sărată, din proteine prăjite și cartofi prăjiți, poate să aibă un asemenea carusel care se simte.
Starea de oboseală, somnolență, anxietate, vina aceea pe care o simți după ce ai mâncat un astfel de meniu este explicată, din punct de vedere metabolic. Toate aceste spike-uri te lovesc la creier”, a transmis medicul.
CITEȘTE ȘI: Răzbunare pentru clienții păgubiți ai WizzAir. Compania aeronautică este investigată de Comisia Europeană și autoritățile UE
Ingredientul secret pe care îl utilizează restaurantul
Puțini știu, dar învelișul de la puiul crispy este făcut din zahăr. Consumate regulat, alimentele de la KFC, spune medicul, ar putea duce chiar la cancer:
„Nu ai o simplă carne, ci una acoperită cu pesmet care este plin de dextroză, care este efectiv glucoză. Carnea e învelită în zahăr. Atunci când zahărul intră în contact cu proteine, la temperaturi mari, apare ceea ce se numește reacție Maillard. În urma sa, apar produși finali de glicozilare avansată, care sunt asociați cu procese inflamatorii și degenerative în corp, adică inflamație și cancer, care își scade sensibilitatea la insulină”
După ce a văzut cum a reacționat corpul său la un simplu meniu, Mihail Pautov a decis să renunțe definitiv la mâncarea de la celebrul restaurant, spunând:
„Este efectiv distrugere. Nu are rost. Mai bine mănânc o savarină, negresă, mai bine beau cola decât să mănânc mâncare sărată care îți dă un damage total (daună totală, n.r.)”.
CITEȘTE ȘI: Fata lui Becali a divorțat, iar soțul a primit o „despăgubire” serioasă. Momentele dificile din viața milionarului
















