Printre cele mai impozante case din zona de nord a Capitalei se numără cea aflată pe Bulevardul Primăverii nr. 104. Această vilă are o poveste fascinantă, ea găzduind de-a lungul anilor personalități marcante ale politicii românești.
(VEZI ȘI: Clădirea bântuită din București a ars din temelii. Era așezată într-una dintre cele mai bune zone ale Capitalei)
Secretul vilei în care a locuit Gheorghe Maurer a fost elucidat
Somptuoasa vilă din Bulevardul Primăverii nr. 104 a fost construită în anul 1936 pentru inginerul Simion Neicu. Imobilul impresionează prin rafinamentul său, având elemente de arhitectură mediteraneană. În ciuda faptului că proiectul acestei case a fost atribuit arhitectului Ion Giurgea, nu existau foarte multe dovezi în acest sens. După cercetări îndelungate, arhitectul Mădălin Ghigeanu este convins că proiectul vilei a fost făcut cu certitudine de renumitul arhitect Giurgea.
„Pentru mine, casa din Primăverii a însemnat un reper foarte important pentru activitatea lui Ion Giurgea, am căutat proiectul ani de zile în Arhiva Primăriei și nu l-am găsit. Mi s-a părut foarte clar că este o lucrare a maestrului Giurgea, însă nu aveam suficiente date. Acum pot pune informațiile cap la cap”, a declarat arhitectul Mădălin Ghigeanu.
Ion Gheorghe Maurer (1902 - 2000) a fost unul dintre liderii politici care au locuit în această casă. Maurer a fost ministru de externe al României (1957-1958), președinte al Marii Adunări Naționale (1957-1958) și cel mai longeviv prim-ministru al țării (1961-1974). În urma unui accident de automobil, Gheorghe Maurer s-a pensionat în anul 1974. Acesta și-a păstrat însă toate privilegiile, cum ar fi pensia în valoare de 15.000 de lei, dar și vila de protocol din Bulevardul Aviatorilor, nr. 104. Maurer a locuit aici până în anul 1995, atunci când a fost nevoit să părăsească imobilul în urma unui proces pierdut în fața lui Mircea Neicu, o rudă a inginerului Simion Neicu, primul proprietar al vilei.
Cea mai veche casă din București are o istorie de peste 250 de ani
Casa Melik, unde funcţionează în prezent Muzeul „Theodor Pallady”, este considerată cea mai veche casă din București. Imobilul se află pe strada Spătarului nr.22, în apropierea celebrei biserici armenești. Casa se remarcă prin arhitectura sa tradițională românească, având un cerdac închis la etaj, o scară interioară și un acoperiș cu streașină lată. Imobilul a fost construit în perioada 1750 – 1760, de meșteri locali, păstrând nealterate tehnicile locale pe modelul caselor boierești. Inițial, se crede că ea ar fi aparținut unui dregător din Țara Românească, de aici și numele străzii pe care se află.
După moartea primului proprietar, casa a fost cumpărată de negustorul armean Kevork Nazaretoglu. Acesta a renovat casa în anul 1822, care ulterior i-a fost oferită drept cadou de nuntă lui Agop, unul dintre fiii lui Kevork Nazaretoglu. Fiica lui Agop Nazaretoglu, Ana, a moștenit de la tatăl său această casă. Ea s-a căsătorit cu Jacob Melik, care a studiat arhitectura la Paris cu celebrul Henri Labrouste şi care a reparat casa în 1857, păstrându-i stilul. Jacob Melik a lăsat prin testament casa comunității armenești pentru a face din ea „un azil de văduve sărace”. În 1913, casa a fost distrusă de un incendiu în care a murit şi proprietara. În anul 1920, clădirea a fost restaurată de nepotul familiei Melik, Eugen. Din 1971, casa găzduieşte Colecţia Serafina şi Gheorghe Răut.
(NU RATA: Câte case are, în realitate, primarul Emil Boc. Edilul municipiului Cluj Napoca a acumulat o avere impresionantă)













