Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi: 'Dacă aș fi ministru de Finanțe, probabil că nu aș putea dormi din cauza evaziunii fiscale'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 01-06-2022 18:15

Actualizat: 01-06-2022 18:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene nu manifestă o dorinţă suficient de mare să recupereze între 30 şi 60 de miliarde de euro la nivelul Uniunii din cauza evaziunii fiscale în fiecare an, a declarat procurorul-şef la Parchetul European, Laura Codruţa Kövesi, pentru Euronews. Kövesi a afirmat că, dacă ar fi ministru de Finanţe, probabil că ”nu ar putea dormi” din această cauză.



Laura Codruţa Kövesi, procurorul-şef al Parchetului European (EPPO), a declarat pentru Euronews că autorităţile fiscale din UE nu reuşesc să colecteze  taxa pe valoare adăugată (TVA) în valoare aproximativ 130 de miliarde de euro în fiecare an, dintre care între 30 şi 60 de miliarde de euro sunt pierdute din cauza evaziunii fiscale sau ”pur şi simplu furate” din trezoreria ţării.


”Dacă aş fi ministru de Finanţe, probabil că nu aş putea dormi din cauza asta. Mai ales în contextul economic actual, când inflaţia este la un nivel foarte mare”, a spus Kövesi.

Kövesi a făcut aceste declaraţii în contextul în care Parchetul European sărbătoreşte prima aniversare, după ce şi-a lansat oficial operaţiunile în iunie 2021, conform news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri