Cu toate acestea, ASF și protestatarii nu au ajuns la un numitor comun, astfel că protestele continuă.
„Cunosc agenda de probleme, cel puţin din spaţiul public, din ultimele zile, dar şi de la momentul la care am preluat în urmă cu două,trei săptămâni conducerea ASF.
Multe dintre solicitările lor erau şi acţiuni pe care urmam eu, cât şi colegii mei din conducere să le luăm. Vorbim de controale, vorbim de audit, toate temele sunt pe masă (….) Toate aceste măsuri sunt gândite ca final rezultat sa fie reducerea RCA-ului”, a afirmat Alexandru Petrescu, conform News.ro.
Unul dintre liderii protestatarilor: „Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun”
„Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Să sperăm că în zilele următoare vom primi un feedback din partea ASF-ului.
Din punctul meu de vedere, neputinţa e la ea acasă”, a declarat Dănuţ Andruş, unul dintre liderii protestatarilor, după discuția purtată cu șeful ASF.













