Willi Cernko, CEO-ul Erste Group BCR, îi critică pe mai-marii Austriei, inclusiv pe cancelarul Karl Nehammer, pentru votul negativ dat în Consiliul JAI, în privința aderării României la spațiul Schengen.
Șeful Erste susține că nu există state membre de mâna a doua și că regretă votul dat de Austria împotriva României.
"Erste Group este o companie europeană – și, în special, o companie din Europa Centrală. Pentru noi, #believeineurope nu este doar o formulare, ci este expresia convingerilor noastre profunde. Nu este doar despre faptul că noi credem în Europa, ci este despre faptul că susținem Europa și apărăm ideea europeană. Acest lucru este valabil mai ales astăzi, când o decizie a Consiliului JAI are impact direct asupra a peste 5.000 dintre colegii mei și a peste 2,8 milioane dintre clienții noștri din România.
Susținem o Europă puternică și susținem o Uniune Europeană puternică. Și suntem convinși că numai o Uniune Europeană unită poate fi o Uniune Europeană puternică. Însă, o Uniune Europeană unită este una în care toți cetățenii UE au aceleași drepturi și obligații. Nu există state membre de mâna a doua. Prin urmare, obiectivul nostru trebuie să fie ca toți cetățenii să beneficieze în mod egal de libertățile Uniunii. Acest lucru include, de asemenea, participarea la spațiul Schengen.
Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu. România și Austria au multe lucruri de care sunt strâns legate împreună. Sociale, culturale și, bineînțeles, și economice. Austria este unul dintre cei mai importanți investitori din România, iar România este, la rândul ei, o piață de export foarte importantă pentru companiile austriece.
Un drept de veto este cea mai puternică poziție pe care o poate adopta un stat membru al UE la vot. Presupunem că guvernul austriac a cântărit acest pas cu mare atenție și respectăm faptul că trebuie să ia în considerare și preocupările de securitate. Unitatea nu înseamnă că toți partenerii trebuie să fie întotdeauna de aceeași părere, fără nicio discuție. Cu toate acestea, este clar că acest pas va avea consecințe foarte palpabile pentru milioane de cetățeni ai UE. Prin urmare, scopul nostru comun trebuie să fie găsirea rapidă a unei soluții viabile. La nivelul Erste Group, ne dorim și ne vom aduce contribuția la acest obiectiv, prin urmare facem apel la liderii politici de la toate nivelurile să își asume responsabilitatea pentru a găsi o soluție.", a transmis Willi Cernko, CEO Erste Group.
Șeful austriac al BCR îl face praf pe cancelarul Austriei: Nu există state membre de mâna a doua. Regretăm rezultatul votului de astăzi în Consiliu
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 09-12-2022 00:28
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febEconomie
Majorările de taxe din 2025 au adus încasări record la bugetul de stat

06 febEconomie
Euro ar putea deveni mai puternic la nivel global. UE analizează stablecoins în euro

06 febEconomie
Bursele globale scad pentru a treia zi consecutiv. Tehnologia și criptomonedele amplifică volatilitatea piețelor

06 febEconomie
Șantaj sau reformă? Declic și Funky Citizens pun condiții Coaliției pentru bugetul anului 2026

06 febEconomie



