Șeful campaniei de vaccinare a făcut anunțul! Când va fi disponibil în România vaccinul anti-Covid

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 23-11-2020 09:45

Actualizat: 23-11-2020 08:01

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Valeriu Gheorghiţă, şeful Comitetului naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19 spune că primele doze de vaccin anti-COVID sunt aşteptate să ajungă în România spre sfârşitul lunii decembrie. Acesta a precizat că principalul centru de stocare pentru vaccinul anti-Covid va fi Institutul Cantacuzino, urmând să existe alte şase centre, în spitale militare. 

„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Digi 24.

El a precizat că din aceste doze probabil vor fi vaccinaţi angajaţii din sănătate şi asistenţă socială şi va începe vaccinarea celei de-a doua categorii, formată din persoanele în stare de vulnerabilitate din punct de vedere medical: vârstnici, bolnavi cronici. El a menţionat că personalul din învăţământ va fi considerat ca fiind parte a personalului din infrastructura critică, urmând a fi vaccinat în a doua tranşă.

Principalul centru de stocare pentru vaccinul anti-Covid va fi Institutul Cantacuzino, iar pe lângă acesta vor exista alte şase centre, în sediile a şase spitale militare unde sunt congelatoare care asigură temperaturi de minus 80 de grade Celsius. „Toate aceste facilităţi există, ele urmează să fie distribuie în centrele regionale (…) avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.

Gheorghiţă a precizat că vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe, la nivelul spitalelor, şi centre de vaccinare mobile, de tip caravană, care vor asigura vaccinarea în mediul rural, dar şi vaccinarea angajaţilor care asigură mentenanţa infrastructurii considerate critice.

În ceea ce priveşte procesul de vaccinare, va exista un personal medical care va face triajul, un medic şi un asistent care vor efectua vaccinarea, şi un al treilea tip de personal care introduce datele în sistem. Va fi şi o altă categorie de personal, care va asigura protecţia echipelor de vaccinare. Acest tip de personal va putea include medici din şcoli, dar şi rezidenţi care să îşi desfăşoare activitatea sub coordonarea medicilor.

Companiile producătoare vor transporta vaccinul până în aeroport, iar de acolo acestea vor fi preluate de către autorităţile române care vor asigura distribuţia lor în teritoriu. El a precizat că vaccinul rezistă 6 luni la temperatura de minus 80 de grade Celsius, afirmând că nu vor fi stocate. Aceste vaccinuri sunt „stabile” la temperatura de 2 grade timp de o zi şi în alte patru zile trebuie aplicate.

Programarea se va face electronic, telefonic sau prin intermediul medicului de familie pentru persoanele din categoria vârstnicilor sau celor care suferă de boli cronice.


Citește și:


Vești proaste pentru români! Facturile la gaz ar putea crește cu 200 de lei pe an


Klaus Iohannis a promulgat legea! Anumiți români vor fi scutiți de plata impozitului


Vești pentru pensionari! Cine sunt cei care vor avea de pierdut în urma recalculării
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri