Șeful Casei de Pensii anunță o reducere semnificativă a pensiilor anticipate! 'Se pot pensiona și la 52 de ani. Și vrem să avem o legislație foarte clară privind și aceste locuri de muncă grea'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 15-07-2023 20:15

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a vorbit, sâmbătă, despre noua lege a pensiilor care ar trebui să intre în vigoare în România, în conformitate cu reformarea sistemului public de pensii asumată prin PNRR.


Daniel Baciu a precizat că acest viitor act normativ trebuie să fie foarte clar și predictibil în privința pensiilor anticipate, primite de cei care și-au desfășurat activitatea în condiții speciale și condiții deosebite de muncă.


Potrivit șefului Casei de Pensii, este vizată o „
reducere semnificativă a pensiilor anticipate”. Daniel Baciu a declarat, la
România TV, că persoanele care au lucrat în condiții grele de muncă beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare până la 13 ani.


Astfel, aceste persoane ajung să se pensioneze și la 52 de ani. Baciu a dezvăluit că, la ora actuală, Casa de Pensii are foarte multe procese pe rol, tocmai pe legislația privitoare la grupele de muncă și de aceea trebuie rezolvată această problemă.

Ce a declarat Daniel Baciu


Trebuie să avem niște parametri foarte clari, când vorbim despre această indexare a pensiilor și să se evite indexările ad-hoc. Practic, aceste indexări să fie foarte clare și foarte previzibile.

Vorbim despre reducerea semnificativă a pensiilor anticipate. Și aici nu mă refer la pensiile anticipate ca o categorie de pensii din sistemul public, ci mă refer la faptul că întrunitorul unor condiții speciale de muncă, condiții deosebite de muncă - există niște beneficii pentru aceste persoane care au lucrat în aceste condiții grele de muncă.

În momentul de față, această reducere este de până la 13 ani. Deci, dacă discutăm despre vârsta standard de pensionare, se pot pensiona și la 52 de ani. Și vrem să avem o legislație foarte clară privind și aceste locuri de muncă grea, în condiții deosebite și condiții speciale, astfel încât să se știe foarte clar cine îndeplinește aceste condiții pentru a ieși cu aceste reduceri aferente acestor condiții grele de muncă.

Pentru că în prezent avem foarte multe procese pe rol, tocmai pe această legislație privind grupele de muncă și trebuie să rezolvăm și această problemă, iar noua legislație să fie foarte clară și predictibilă”, a declarat, la România Tv, Daniel Baciu.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri