Șeful Casei de Pensii, precizare pentru pensionari! Ce se întâmplă cu pensiile în luna iunie 2023

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 13-05-2023 21:21

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a făcut o serie de precizări care îi vizează pe toți pensionarii din România.


Daniel Baciu a explicat, la
România TV, că a purtat discuții cu șeful Poștei Române, pentru ca pensiile în luna iunie să fie livrate la timp.


Astfel poștașii vor avea un program special în luna iunie și vor lucra și în minivacanța de 1 iunie și de Rusalii. Astfel, banii vor ajune la pensionari la timp.

Ce a declarat Daniel Baciu


„Noi avem conventie încheiată între CNPP si Compania Națională Posta Română în care sunt stipulați foarte clar termenii atât de plată, cât si de distribuire a pensiilor. Este o problemă la sfârșitul lunii mai si inceputul lunii iunie privind acele zile libere. Am vorbit personal cu seful companiei Poșta Română.

Ei vor lucra pe 2 iunie, vineri. Am primit asigurări că vor incepe sa distribuie pensiile pe 2 iunie pentru acei beneficiari care au ales ca plata prin mandat poștal, urmând ca după data de 6 sa intram program normal.

Noi, primele transe de bani le vom vira inca de la sfarsitul lunii mai sa aiba cash sa livreze pensiile incepand cu data de 2 iunie, vineri. Până pe data de 15 trebuie achitate toate pensiile pentru cei care au optat pentru plata pensiei prin mandat postal”, a spus Daniel Baciu.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri