Șeful Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, anunță majorarea vârstei de pensionare: 'Lucrul acesta se va întâmpla, dar nu abrupt'

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 25-04-2023 16:10

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a anunțat, într-un interviu acordat Realitatea Plus, că vârsta de pensionare va fi majorată.


Mai exact, așa cum prevede PNRR-ul, vârsta de pensionare între femei și bărbați va fi egalizată. Practic, femeile vor ajunge să se pensioneze la 65 de ani.


Daniel Baciu a dat asigurări că acest lucru se va întâmpla, însă, a precizat el, nu va fi vorba de o creștere abruptă, ci pe o perioadă de eșalonare până în 2035.


În acest moment, vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani, urmând ca aceasta să crească, etapizat, până în 2030, la 63 de ani.

Șeful Casei Naționale de Pensii (CNPP), Daniel Baciu, anunță majorarea vârstei de pensionare


„Dacă vorbim de o persoană care deja a atins vârsta de 65 de ani si a contribuit la sistemul public cu stagiul complet de cotizare și dacă îi permite sănătatea și se simte în putere să mai lucreze, nu văd de ce nu ar putea sa o facă.

Este un jalon în PNRR ca vârsta de pensionare să se egalizeze intre femei si bărbați si lucrul acesta se va întâmpla, dar nu abrupt, ci pe o perioadă de eșalonare până în anul 2035”, a afirmat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, la Realitatea Plus.

Tot în PNRR este stipulată o majorare voluntară a vârstei de pensionare până la 70 de ani.

Reforma va conține cel puțin următoarele elemente, bazându-se pe asistența tehnică (jalonul 211):


– va introduce o nouă formulă de calcul pentru pensiile noi și pensiile în curs de plată. Parametrii formulei vor fi aleși cu atenție, în conformitate cu obiectivul urmărit în ceea ce privește nivelul cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB (9,4 % din PIB). În plus, parametrii respectivi nu vor permite creșteri ad-­hoc ale nivelurilor pensiilor; Formula detaliată elimină a priori indicele de corecție, se bazează pe numărul de puncte obținute de fiecare beneficiar în conformitate cu principiul contributivității și aplică un mecanism de indexare a pensiilor care nu mai permite majorări ad-hoc.

– va introduce o nouă regulă de indexare a pensiilor în funcție de nivelul cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB și mecanisme de combatere a indexării ad-hoc;

– va reduce în mod semnificativ posibilitățile de pensionare anticipată, va introduce stimulente pentru prelungirea vieții profesionale și majorarea voluntară a vârstei standard de pensionare până la 70 de ani, în conformitate cu creșterea speranței de viață, și va egaliza vârsta legală de pensionare pentru bărbați și femei la 65 de ani până în 2035;

– va introduce stimulente pentru amânarea pensionării;

– va revizui pensiile speciale pentru a le alinia la principiul contributivității;

– va consolida principiul contributivității pe care se bazează sistemul;

– va spori gradul de adecvare a pensiilor minime și a pensiilor mai mici, în special pentru persoanele aflate sub pragul sărăciei

– va asigura viabilitatea financiară a pilonului II al sistemului de pensii prin sporirea contribuțiilor la acest pilon de pensii.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri