Inteligența artificială s-a transformat într-o parte importantă din viața oamenilor de pretutindeni, odată cu avansul accentuat al tehnologiei, însă directorul general al cunoscutei agenții MI5 - Serviciul de Securitate - din Marea Britanie este de părere că sistemele de AI care acționează fără control din partea omului riscă să devină într-o bună zi amenințări la adresa securității.
În ultimii ani, chiar și liderii din domeniul tehnologiei au transmis avertismente în legătură cu pericolele care pot fi generate de o inteligență artificială necontrolată, dar și că oamenii ar trebui să se teamă de un viitor de tip „Terminator”.
Ken McCallum, șeful MI5: „Nu prevăd scenarii de film hollywoodian, dar...”
Joi, în timp ce susținea discursul anual despre amenințările la adresa Marii Britanii, Ken McCallum a declarat că inteligența artificială este utilizată de serviciile de securitate britanice în scopul eficientizării activității, în timp ce teroriștii o folosesc pentru propagandă și pentru recunoașterea țintelor, iar actorii statali pentru manipularea alegerilor și intensificarea atacurilor cibernetice.
„Dar în 2025, în timp ce ne confruntăm cu amenințările actuale, trebuie să analizăm și următoarea frontieră: riscurile potențiale, viitoare, ale sistemelor de AI autonome, non-umane, care pot evita supravegherea și controlul uman”, a subliniat McCallum
Ținând cont de „riscul de exagerare și alarmism”, el a precizat că își „alege cu atenție cuvintele”. Ulterior, Ken McCallum a accentuat următoarea idee: „Nu prevăd scenarii de film hollywoodian, dar pe măsură ce capacitățile AI continuă să avanseze, v-ați aștepta ca organizații precum MI5 să se gândească profund, astăzi, la cum ar trebui să arate apărarea Marii Britanii în următorii ani”.
În încheiere, șeful MI5 a comunicat că este posibil ca inteligența artificială „să nu ne «vrea răul» niciodată”. Totuși, Ken McCallum a explicat că „ar fi imprudent să ignorăm potențialul acesteia de a provoca daune”. „Suntem atenți în privința acestui caz”, a spus el, pentru a oferi asigurări în acest context.
„Acolo, în unii roboți, vor fi draci, ca să poată să fie mai deștepți ca omul”, spune Gigi Becali
De la Ken McCallum, facem trecerea către milionarul român Gigi Becali, care a spus – prezent la pelerinajul de la Sfânta Parascheva – că inteligența artificială reprezintă un adevărat pericol.
„Când va fi inteligența artificială, asta pe care o fac ei acum... Acolo, în unii roboți, vor fi draci, ca să poată să fie mai deștepți ca omul, altfel nu ar avea cum. Le voi face cruce și va exploda inteligența artificială, pentru că nouă, în România, ne-a dat Dumnezeu Sfânta Liturghie. Cel mai mare și frumos dar de pe fața Pământului – dumnezeiasca Sfântă Liturghie, unde ne împărtășim cu trupul și sângele lui Hristos. Dumnezeu ne-a dat să mâncăm și să bem sângele Lui.
Ei se laudă cu caii și cu căruțele lor, Occidentul se laudă cu bogățiile, asta înseamnă, iar noi ne lăudăm cu Domnul Dumnezeul nostru. Ei s-au împiedicat și au căzut, iar noi ne-am ridicat și ne-am îndreptat. Dumnezeu ne-a dat cel mai mare dar – ortodoxia”, a afirmat latifundiarul din Pipera



















