Șeful CNPP, anunț de ultim moment despre creșterea vârstei de pensionare! Cât vor ajunge să lucreze românii, până să mai vadă pensia

Autor: Luciana Polite

Publicat: 30-03-2025 08:25

Actualizat: 30-03-2025 08:27

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Românii care își făceau deja planurile pentru retragerea din câmpul muncii primesc o veste devastatoare! De curând, Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a spus când va crește vârsta de pensionare. În opinia sa, bătrânii noștri se bucură prea devreme de bătrânețe și dacă vor să mai iasă atât de rapid din posturi, ar trebui să se pensioneze anticipat, cu penalizare.

La momentul actual, bărbații se pensionează la 65 de ani, iar femeile, la 62 și 4 luni. România are a treia cea mai mică speranță de viață la nivel de UE: 76,6 ani. În medie, domnii trăiesc cu 7 ani mai puțin decât doamnele. În aceste condiții, seniorii abia apucă să se mai bucure de 10 ani de pensie, după ce au muncit și 40 de ani pentru acest drept. Daniel Baciu apreciază că avem o „vârstă mică de pensionare” și că dorește să o crească, până în 2030. În doar 5 ani, ar urma să fie același plafon pentru ambele sexe.

daniel baciu pensionare cnp

„Noi avem în România încă o vârstă de pensionare mică faţă de țările din UE. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani la bărbați, iar în ceea ce privește doamnele este undeva la 62 de ani şi 4 luni. Avem o creştere etapizată până în 2030 când vârsta de pensionare va fi egală cu a bărbaților. Eu aș zice să ne oprim aici. Această perioadă de cinci ani nu se cumulează cu nicio altă reducere”, a spus șeful CNPP la România TV.

CITEȘTE ȘI: Cascadă de demisii ale românilor. Tot mai mulți oameni își părăsesc locurile de muncă dintr-un motiv îngrijorător pentru viitor: mediul toxic de la serviciu

Penalizare pentru cine nu va respecta vârsta de pensionare. Peste 40 de ani de contribuții, previziune sumbră pentru seniori

Așa cum am precizat anterior, Daniel Baciu se raportează la cât muncesc românii pentru pensionare, comparativ cu UE, dar nu se mai uită și la speranța reală de viață. De asemenea, ar trebui luat în calcul și că avem cele mai mici pensii. Sunt seniori care trăiesc din 2000 de lei, după decenii de muncă. Li s-a promis și o mărire despre care nu s-a mai auzit nimic pentru că nu sunt bani la buget.

daniel baciu pensii

„Vârsta de pensionare trebuie corelată cu speranța de viață, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, pe termen mediu și lung. Acest lucru se întâmplă și în România. Am încercat, în principal, prin noua lege a pensiilor să oferim condiții mai bune. Dacă mergem și ne uităm pe media stagiilor de cotizare din UE, acolo oamenii lucrează de la 40 de ani în sus. Cam aceasta este media”, a transmis Daniel Baciu.

Bonus: cine nu va atinge noua vârstă de pensionare, se va mai trezi și cu penalizare.

„În cazul în care nu are acei cinci ani în plus și are doar doi sau trei ani, atunci se pensionează anticipat, și va fi penalizată în funcție de numărul lunilor de anticipare, dar și de stagiul complet de cotizare depășit”, a adăugat șeful CNPP.

CITEȘTE ȘI: Se schimbă legea moștenirii! Toți românii care au de primit case de la rude trebuie să știe prevederea care le modifică impozitarea

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri