La început de săptămână, Daniel David și-a primit cel de-al doilea mandat de ministru al Educației. Cu acest prilej, a avut de transmis un mesaj către colegi, elevi, profesori și toți cetățenii țării. Printre alte teme pe care le-a atins, a anunțat că va renunța la o parte din salariul său, de dragul elevilor.
Profesorul universitar este conștient că nu poate compensa un rău pe care oricum nu el l-a făcut. Totuși, a decis să-și dea un sfert din leafa de ministru ca să ajute câțiva elevi. Înseamnă două burse de merit și 7 burse sociale. Poate că și alți șefi de stat vor proceda la fel, inspirați de gestul său inedit.

„La modul real, dar cu mesaj simbolic, deoarece nu pot eu compensa efectele crizei în educație-cercetare, voi renunța lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecționa banii spre 2 burse de merit și 7 sociale (o să caut formula legală, nu asta este problema)”, a transmis Daniel David.
Daniel David nu și-a dorit o lungă domnie ca șef al Educației, dar a acceptat și cel de-al doilea mandat: „Nu am căutat poziții de ministru”
Cu același prilej, a recunoscut că nu și-a dorit să fie ministru atât de mulți ani. Acceptase propunerea PNL de a fi șeful Educației în perioada decembrie 2024 - iunie 2025, ca tehnocrat. Nu se aștepta că va fi atât de dorit, inclusiv de Nicușor Dan, să-și continue munca la Guvern.
„Sincer și direct spus, fără să mă plâng sau să dramatizez, nu am căutat poziția de ministru, am venit cu un angajament pentru un mandat, lăsând lucruri dragi și importante la Cluj-Napoca, invitat fiind să ajut într-o situație complicată pentru țară. Așadar, la sfârșitul primului mandat îmi doream și eram pregătit să revin la Cluj-Napoca. Acest al doilea mandat a venit tot necăutat, ca o datorie legată de faptul că noua Coaliție a asumat Raportul QX ca reformă majoră în educație-cercetare și, evident, ca autor, probabil că sunt cel mai indicat să-l implementez. Nu în ultimul rând, ca în primul mandat, la invitația premierului și a PNL, m-am simțit obligat să contribui la înfruntarea crizei prin care trece țara și, în plus, am văzut acum și o fereastră de oportunitate rară de normalizare a unor lucruri care trenează de prea mult timp în sistemul nostru de educație-cercetare.
La fel ca în primul mandat, încep al doilea mandat ca expert/tehnocrat susținut de PNL. Nu credeam că poate fi o situație mai complicată decât cea din primul mandat, mai ales că aspectul de instabilitate politică a fost soluționat. Așadar, eram optimist, în timp ce lucram la Programul de Guvernare pentru educație-cercetare (2025 - 2028). Optimismul s-a transformat acum într-un realism îngrijorat, când am văzut deciziile economico-financiare asupra educației-cercetării. Da, țara este în criză, iar dacă nu facem ceea ce este corect, atunci ne vom bloca”, a transmis Daniel David, pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Top 10 cele mai bune licee din România. Ce medie trebuie să ai la Evaluarea Națională pentru a prinde un loc



















