Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit despre creșterea prezenței militare pe Flancul estic al Alianței Nord-Atlantice: ”Un atac asupra unui aliat va declanşa un răspuns din partea întregii alianţe. Acest lucru nu este pentru a provoca un conflict, ci pentru a preveni un conflict, pentru a păstra pacea”.
Membrii NATO, în frunte cu Statele Unite, au dat Ucrainei arme şi muniţii în valoare de miliarde de dolari, furnizându-i sisteme de armament din ce în ce mai avansate pe măsură ce războiul a continuat. De asemenea, NATO a trimis mii de soldaţi în plus în Europa de Est, deoarece membrii Alianţei de acolo se tem că ar putea fi următoarea ţintă a Moscovei.
Stoltenberg a explicat că membrii NATO lucrează atât pentru a sprijini Ucraina, cât şi pentru a preveni escaladarea conflictului şi transformarea acestuia într-un "război în toată regula între Rusia şi NATO".
"Acesta este motivul pentru care ne-am sporit semnificativ prezenţa militară în partea de est a Alianţei, pentru a trimite un mesaj foarte clar Moscovei că un atac asupra unui aliat va declanşa un răspuns din partea întregii alianţe", a punctat el. "Acest lucru nu este pentru a provoca un conflict, ci pentru a preveni un conflict, pentru a păstra pacea şi pentru a elimina orice spaţiu de manevră pentru calcule greşite la Moscova", a adăugat el.
CE SPUNE STOLTENBERG DESPRE UN NOU MANDAT
În vârstă de 63 de ani, fost prim-ministru al Norvegiei, Jens Stoltenberg este şeful NATO din 2014. El a condus NATO în perioade tumultoase, inclusiv în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, ale cărui critici la adresa Alianţei au pus la îndoială angajamentul Washingtonului faţă de NATO, dar şi în timpul retragerii forţelor americane şi NATO din Afganistan.
După ce mandatul său a fost prelungit de trei ori, el a declarat luna aceasta că nu are intenţia de a solicita o nouă prelungire atunci când actualul său mandat se va încheia, la sfârşitul lunii septembrie a acestui an. Întrebat de Reuters dacă ar mai fi deschis la o nouă prelungire a mandatului, în caz că ţările membre NATO i-ar cere să accepte o astfel de prelungire, el a răspuns: "Nu mai am nimic de spus despre asta în afară de ceea ce am spus deja", conform news.ro.


















