Șeful SRI a făcut „curățenie” în ANAF!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 08-03-2017 19:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Serviciul Român de Informații (SRI) vine cu o informație incendiară. Angații săi au dezvăluit că directorul Eduard Hellvig a dat ordin de retragere pentru cei 23 de ofițeri SRI care activau din anul 2014 în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), aflată în subordinea ANAF.


Informația a fost prezentată de mediafax.ro, citată de stiripesurse.ro, care a prezentat și dialogul pe care l-a avut cu SRI.


MEDIAFAX: Există o decizie CSAT care prevede o colaborare între SRI şi ANAF?


SRI: Colaborarea SRI cu celelalte instituţii şi autorităţi publice, inclusiv cu Ministerul Finanţelor Publice se realizează în baza art.14 din Legea nr.14/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia în acest caz a aparţinut tuturor decizionalilor din instituţiile statului român, reprezentate în CSAT, inclusiv preşedintele şi premierul României, Serviciul Român de Informaţii punând în aplicare, ulterior, hotărârea CSAT.


MEDIAFAX: Pe baza cărei legi sau decizii a CSAT, ofiţerii SRI au fost încadraţi/detaşaţi în cadrul ANAF?


SRI: Specialişti militari din cadrul Serviciului Român de Informaţii au fost detaşaţi la ANAF, la solicitarea acestei instituţii, în conformitate cu prevederile Legii nr.80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în baza unei hotărâri CSAT clasificate. Specialiştii detasaţi au contribuit la creşterea gradului de expertiză analitică, la consolidarea unor mecanisme şi proceduri de lucru unitare şi, de asemenea, la asigurarea unor standarde superioare de integritate.


MEDIAFAX: În cazul controalelor, exista şi un ofiţer SRI care participa? Care este necesitatea?


SRI: Atribuţiile ofiţerilor detaşaţi au fost exclusiv cele aferente fişelor de post ale funcţiilor ocupate în cadrul ANAF. Pe perioada detaşării, ofiţerii SRI au răspuns exclusiv obligaţiilor de serviciu atribuite de şefii ierarhici din cadrul ANAF.


MEDIAFAX: Câţi angajaţi SRI sunt în cadrul ANAF?


SRI: Numărul ofiţerilor SRI detaşaţi la ANAF nu a fost niciodată de ordinul sutelor şi a fost tot timpul mai mic decât cel aprobat prin hotărârea CSAT. Iniţial, au fost detaşate 28 de cadre, în prezent, aflându-se în derulare procesul de retragere etapizată a acestora.


MEDIAFAX: Ce reglementează, exact, protocolul de colaborare?


SRI: Nu există un protocol de colaborare încheiat de SRI cu ANAF în problematica detaşării unor specialişti la această instituţie.


MEDIAFAX: SRI a solicitat retragerea acestora până în prezent?


SRI: Directorul SRI, dl. Eduard Hellvig, în baza unei analize, a iniţiat demersurile legale pentru încetarea detaşării ofiţerilor în cadrul ANAF. Instituţia noastră apreciază evoluţiile pozitive înregistrate de ANAF si susţine necesitatea continuării eforturilor pentru consolidarea capacitaţii administrative, inclusiv prin asigurarea unui nivel ridicat de integritate.


Vezi și Necazurile se țin scai de Moise Guran! Jurnalistul este obligat să achite o sumă considerabilă


Incredibil! La ce concluzie halucinantă au ajuns anchetatorii în cazul morții băiatului ofițerului SRI, găsit mort cu un cuțit în spate


Atenție! Iohannis va fi acuzat în Parlament de uzurpare și abuz de drept în legătură cu OUG 13

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri