"Din punct de vedere militar, îmi menţin ideea că va fi foarte dificil de expulzat forţele ruse din toate zonele ocupate ale Ucrainei", a declarat generalul Mark Milley, în finalul reuniunii ţărilor aliate ale Kievului care au discutat despre sprijinul suplimentar necesar de a fi acordat Ucrainei. "Asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla. Dar va fi foarte, foarte dificil", a insistat el.
Este de asemenea foarte posibil "pentru ucraineni să desfăşoare o ofensivă semnificativă cu scopul de a elibera cât mai mult posibil din teritorii", a adăugat generalul american. Însă "aceasta va depinde de livrări de echipamente şi de antrenamente".
SUA se aşteaptă la o contraofensivă a trupelor ucrainene în primăvară, a declarat la rândul său presei ministrul american al apărării Lloyd Austin, subliniind că aliaţii trebuie să ajute Kievul să se pregătească pentru aceasta.
Referitor la livrările de materiale, "avem o fereastră de oportunitate între acum şi primăvară...când ei îşi vor începe operaţiunea, contraofensiva lor", a declarat el jurnaliştilor.
"Nu este o perioadă lungă şi trebuie să reunim capacităţile necesare", a adăugat Austin.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri ţărilor occidentale să-şi accelereze livrările de arme grele, în special tancuri.
Nicio decizie nu a fost totuşi luată la sfârşitul reuniunii de la Ramstein cu privire la viitoarea expediere de tancuri Leopard de fabricaţie germană, cerute cu insistenţă de Ucraina.
"Problema a fost discutată", dar "nicio decizie nu a fost luată", a declarat Boris Pistorius, noul ministru german al apărării.
În ceea ce priveşte Germania, aceasta este un "aliat fiabil" în pofida reticenţelor sale de a livra tancuri Ucrainei, dar "putem să facem toţi mai mult" pentru a ajuta Kievul, a declarat ministrul american al apărării.
"Ei (germanii) sunt fiabili şi aşa au fost foarte mult timp şi cred sincer că aşa vor continua să fie şi în viitor", a răspuns presei Austin, întrebat ce părere are despre aliatul german şi despre refuzul său în acest stadiu de a aproba livrarea tancurilor Leopard 2.
Oficiali americani de rang înalt au recomandat vineri Ucrainei să nu lanseze o ofensivă majoră împotriva forţelor ruse până când nu va fi livrată ultima tranşă de armament american şi nu va fi efectuată instruirea pentru utilizarea acestui armament, a declarat vineri un înalt responsabil al administraţiei preşedintelui Joe Biden pentru Reuters.
SUA, potrivit acestui oficial, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, îşi menţin decizia de a nu furniza tancuri Abrams către Ucraina în acest moment, pe fondul unei controverse cu Germania privind livrările de tancuri occidentale către Kiev.
Şeful administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak, a declarat vineri că ţara sa va primi în cele din urmă ajutorul militar occidental de care are nevoie pentru a respinge invazia Rusiei.
"Suntem din ce în ce mai puternici", a spus Iermak, care conduce biroul preşedintelui Volodimir Zelenski, pe aplicaţia de mesagerie Telegram. "Şi tot ce nu am primit încă, vom primi", s-a arătat el încrezător în aceeaşi postare, transmite AGERPRES


















