Şeful WTA, Steve Simon, a susținut că nu crede că Simona Halep a făcut ceva intenţionat în privința acuzațiilor precum că s-ar fi dopat. Acesta transmite că are multă simpatie pentru Simona, și că nu i-ar pune niciodată la îndoială integritate.
Simon a precizat, într-un interviu pentru AP, că a vorbit cu Halep.
“Cred că ea nu a făcut ceva intenţionat. Acestea fiind spuse, eu cred cu tărie în programul nostru antidoping şi cred că este un program bun. Şi sportivele noastre îl susţin. Şi dacă o întrebaţi pe Simona, îl susţine şi ea. Sunt foarte încrezător că adevărul va ieşi la iveală şi atunci vom acţiona ca atare. Dar am multă simpatie pentru Simona, pentru că nu i-aş pune niciodată la îndoială integritatea”, a spus Simon pentru AP.
Simona Halep a fost suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă, în urma unui control făcut în august, la US Open, scrie news.ro
Șeful WTA, prima reacție în scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep: Cred că ea nu a făcut ceva intenționat
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

circa 1 oră în urmăActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată
Articole Similare

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

18 marSport
[P]Cele mai discutate mutări de pe piața transferurilor în acest moment

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

27-02-2026 15:46Sport
Parteneriat extins: prima bancă românească de pe un monopost de Formula 1 își dublează prezența pe monoposturile McLaren

23-02-2026 20:23Sport



