Selly, prins conducând cu 230 km/oră! Idolul tinerilor se comportă ca o beizadea care încalcă legea pentru distracție!

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 24-03-2024 10:29

Actualizat: 24-03-2024 12:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Selly,idolul tinerilor și unul dintre cei mai apreciați vloggeri de la noi din țară pare că nu este tocmai exemplul pe care un părinte și-ar dori să îl urmeze copilul său.


Selly pare că nu îl interesează deloc legile din România, distracția fiind cea care primează pentru acesta.

Tânărul a fost prins conducând cu 236km/h


Deși se prezintă drept un exemplu pentru societate, în vârstă de 23 de ani, Selly a fost prins, sâmbătă, conducând cu u 236 de km/h pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. Probabil acesta s-a gândit că este în regulă să încalce legea pentru puțină distracție cu mașina pe care și-a achiziționa în urmă cu câteva luni.


Acesta, însă, nu se va mai putea bucura de bolidul său de lux pentru 120 de zile, deoarece i-a fost suspendat permisul, fiindu-i eliberată dovadă înlocuitoare, însă fără drept de circulație


De asemenea, acesta a primit o amendă de 3.300 de lei, o nimica toată pentru tânărul vlogger.

Citește și: PNL își promovează oamenii! Funcția pe care o va primi tatăl lui Selly

Selly și-a admins greșeala


După ce a fost surprins de radar conducând cu 236 de km/h, Selly a rămas pieton. Acesta nu vrea să își strice imaginea publică, așa că a decis să își recunoască  public greșeala, declarând că a apelat la acest gest pentru că întârziase destul de mult la o filmare.
 „Azi am făcut o greșeală, eram pe A1 în drum spre Budeasa și pe o bucată mică de autostradă am mers cu peste 200 km/h și am fost luat de aparatul radar. A fost un moment de inconștiență pe care îl regret!

Am învățat ceva din această situație și nu voi mai merge pe viitor cu o asemenea viteză. Indiferent cât mă grăbeam la filmare, trebuia să realizez că viața e mai presus de orice. Cumva e bine că rămân pieton patru luni, că mă învăț minte să nu mai fac așa ceva pe viitor”, a scris Selly, în mediul online.

Selly, prins cu minciuna


Proverbul ”Fă ce zice popa, nu ce face  popa” pare că i se potrivește lui Selly, care de-a lungul timpului a încercat să fie apărătorul tinerilor. Tânărul care ar intenționa să ”revoluționeze” sistemul de învățământ, a fost, în repetate rânduri exemplu de AȘA NU!

Selly a fost prins cu minciuna. Acesta a declarat în urmă cu ceva timp că între părinții săi ar exista un grad de rudenie profund, nu doar cel de soț și soție.

Acesta a spus că părinții lui sunt verișori primari și că se iubesc din copilărie.

Vloggerul a fost prins de CANCAN.ro, cu minciuna. Acesta a declarat că a fost doar o glumă atunci când a făcut acea mărturisire.

Întrebat ce au zis părinții săi la aflarea declarației, acesta a spus că au râs.
,,Nu știu, habar n-am, n-am vorbit cu ei despre asta, sincer. Chiar nu știu, dar cred că au râs, că ai mei au haz în ei, nu sunt așa rigizi.

Selly a fost întrebat de reporterul CANCAN : ,,Asta era o întrebare bună, să o fi sunat-o pe mama ta, să o fi întrebat-o «ce părere ai despre faptul că ai aflat astăzi oficial că ești verișoară cu tata»?''
,,Cred că ar fi zis «mamă, nu trebuia să zici așa, că oamenii e răi, mamă, oamenii o să creadă că e pe bune». E funny, chiar am fost la o petrecere și discutam cu un om foarte important, am stat la un pahar, zice «băi, Selly, tu chiar ești băiat foarte deștept, dar am văzut o chestie cu tine, n-am înțeles-o, ceva că ai tăi ar fi veri». Și eu eram «ai, să-mi bag, cred că s-a dus prea departe duma asta». Și a trebuit să îi explic omului că nu e așa.’’, a fost răspunsul lui Selly

 

 

 

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri