Semnalul de alarmă tras de generația Alpha și Z în școlile din România. Elevii nu doar că au stârnit îngrijorarea profesorilor, ci și a specialiștilor

Autor: Luciana Polite

Publicat: 23-01-2025 19:51

Article thumbnail

Sursă foto: Ediția de Sud

Elevii s-au săturat de școală. Un raport efectuat recent de World Vision România arată că educația românească este într-un punct de cotitură, pe marginea prăpastiei. Noile generații, Alpha și Z, nu doar că fug de carte dar ar putea dezechilibra complet piața muncii, în următorii ani. Pe termen lung, economia ar avea de suferit, dar și nivelul de dezvoltare al țării.

„România Educată” nu există decât pe hârtie, poate nici acolo. Toate planurile anunțate de Klaus Iohannis și de cei 3 miniștri care au fost ai Educației, Monica Anisie, Sorin Cîmpeanu și Ligia Deca par să nu fi dat roade. Nu o spunem noi, ci raportul „Bunăstarea copiilor din mediul rural”, ale cărui date au fost făcute publice joi, 23 ianuarie.

elevii

Concluziile sunt de-a dreptul înfiorătoare, un coșmar care nu ar avea voie, sub nicio formă, să se întâmple în secolul XXI. 4 din 10 copii de gimnaziu NU VOR SĂ MEARGĂ LA LICEU! Doresc să se oprească la 8 clase, apoi să meargă la cursuri de calificare. Vorbim de cei din generația Z și Alpha. Cum am ajuns aici, după ani de muncă și generații care au făcut eforturi supraomenești să învețe? S-au dus gândurile de studii superioare, dar deja 8 clase… este prea puțin, din orice punct de vedere.

CITEȘTE ȘI: Schimbare uriașă la Lidl pentru magazinele de pe tot teritoriul României! Aceste produse ale retailerului vor fi modificate

Elevii din România fug de studii. Nici părinții, nici profesorii nu reușesc să le insufle iubirea de carte

Același studiu a arătat că 2 din 10 copii nu 10 copii nu sunt ajutați niciodată la teme de părinți. Nici nu prea ar avea cum, mai ales când mulți dintre ei sunt la fel de lipsiți de studii și au, cel mult, 8 clase. Ulterior, aceleași mame și aceiași tați se declară, în proporție de 49%, nemulțumiți de ce fac elevii la școală. Practic, în loc să-i încurajeze să muncească pentru mai mult, îi ceară sau îi descurajează.

De ce am ajuns aici? Cauzele sunt multiple, dar să ne gândim că vorbim de mediul rural, unde încă nu există toalete la interior, săpun sau dezinfectant, bănci fără așchii, căldură în sălile de clase. În aceleași medii, ajung să predea profesori cu note rușinoase la titularizare, pregătiți greșit de sistem.

elevii săraci

Din familii sărace, fără bani de haine, caiete, rechizite, cu ajutoare infime din partea statului, copiii nu trăiesc ani fără de grijă, ci poate cea mai oribilă perioadă din viața lor. Astfel, ajung să-și dorească doar să termine câteva clase și să muncească, pentru a avea cum să aducă o pâine pe masă.

Rămâne de văzut dacă actualul ministru al Educației, Daniel David, va reuși să schimbe situația moștenită de la cei 3 miniștri amintiți. În caz contrar, pe termen lung, vom avea o țară de muncitori necalificați, săraci, fără studii, care vor crește alte generații în oglindă.

CITEȘTE ȘI: Sute de apartamente din Capitală vor fi consolidate. Lista completă a clădirilor cu risc seismic a fost stabilită de AMCCRS

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri