Pe data de 15 septembrie, Prințul Harry a împlinit 40 de ani. În ultimii 3 ani, nu a primit nici măcar un „la mulți ani” de la Casa Regală, dar iată că acum, în 2024, situația s-a schimbat. Nu doar că a primit urale, dar s-a ales și cu o sumă colosală. Fiul cel mic al Regelui Charles al III-lea intră în posesia unei averi de familie.
Presa britanică notează că ar fi venit momentul mult-așteptatei împăcări dintre „fiul rătăcitor” și familia sa. De mai bine de 3 ani, s-a produs o ruptură știută de toată lumea, văzută mai ales prin prisma faptului că Ducele de Sussex a renunțat la titlu. El și soția sa, Meghan Markle, s-au mutat în SUA și s-au dezis de familia lui. În diverse emisiuni, au adus acuzații grave la adresa rudelor lui, dar acum, după ani de „război”, a venit mesajul:
„Îi urăm Prințului Harry un călduros la mulți ani astăzi, când împlinește 40 de ani”. Alături de o poză cu alteța sa, a fost făcută o postare pe pagina de Facebook The Royal Family. Textul a fost distribuit ulterior și de Prințul și Prințesa de Wales, Kate Middleton, proaspăt vindecată de cancer și Prințul William.

În acest context, Grant Harrold, care a lucrat ca majordom personal al Regelui Charles timp de șapte ani, a transmis că în următorul an se va produce și „marea împăcare”:
„Cred cu tărie că lucrurile se vor îmbunătăți în timp, deoarece timpul este un vindecător. Cât timp va dura? Cine știe, dar aș vrea să mă gândesc că peste un an și ceva îi vom vedea reunindu-se și să fie unul în compania celuilalt.
Fără îndoială că într-o zi îi vom vedea pe cei patru, Harry, William, Kate și Meghan, râzând și fiind așa cum erau înainte – cei patru minunați așa cum erau numiți. Orice este posibil”.
CITEȘTE ȘI: Gafa pe care a făcut-o prințul Harry! Declarația care l-ar putea lăsa fără titlurile regale
Banii pe care Prințul Harry îi va primi la 40 de ani. Regretata regină Elisabeta a II-a a avut grijă să lase o sumă pentru familia sa
Regina Elisabeta a pus, încă din anul 1994, bani de-o parte pentru urmașii săi. A lăsat un find de 90 de milioane de dolari, cu reguli stricte. Prințul Harry va primi acum circa 8,9 milioane de dolari, din cota familiei, de 19 milioane de lire sterline. Gurile rele susțin că fratele său nu a fost deloc încântat că va primi banii, mai ales pentru că el a avut parte de mult mai puțin.
Presa străină notează faptul că relația prințului cu soția sa, Meghan Markle, pare să fi ajung la capăt de drum. Când merge cu ea la evenimente, este extrem de rece și de distant. În ultima vreme, s-a distanțat de prieteni și evită să mai discute cu apropiații. În plus, în declarația sa, acordată cu ocazia zilei sale de naștere, a vorbit despre copiii săi, dar a omis-o pe cea cu care este căsătorit, de 6 ani.
Apropiații cuplului au spus pentru The Sun că cel mai bun prieten al lui Harry a ajuns să fie paznicul său.
CITEȘTE ȘI: Averea pe care Prințul Harry o va primi de ziua lui. Suma uriașă va intra în conturile sale














