Senator PSD, despre comasarea alegerilor: Trebuie să avem o decizie politică! Toate partidele să spună, da!

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 10-01-2024 16:15

Actualizat: 10-01-2024 15:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Senatorul PSD, Marius Humelnicu, a transmis miercuri, că alegerile vor fi comasate doar dacă sunt de acord toate partidele.


 


 


 


„Atât USR, cât și AUR, cât PNL, PSD, UDMR trebuie să ne așezăm la o masă și să spunem, într-adevăr, că toți dorim”, a declarat Marius Humelnicu.

„Ceea ce noi am spus este – ori lăsăm lucrurile să curgă și, într-adevăr, avem o cheltuială de 3,9 miliarde de lei, ori facem în așa fel încât voința politică să spună, da, noi, toate partidele politice, suntem de acord, nu avantajează pe nimeni, facem două runde de alegeri”, a adăugat senatorul PSD.

Întrebat cum le-ar conveni social-democraților, el a răspuns: „Nouă, în momentul de față, ne convine să rămână alegerile așa cum sunt ele la termen”.


„Trebuie să avem o decizie politică și toate partidele, toate partidele, să spună, da, nu vom ataca la CCR, noi hotărâm că alegerile se vor face în două tururi de alegeri. Avem europarlamentarele, care sunt în iunie, apoi doar două tururi sau un singur tur, nu știu, în septembrie, în octombrie, când hotărâm, astfel încât să putem, într-adevăr, să cheltuim mai puțini bani”, a mai declarat Marius Humelnicu, scrie b1tv.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri