Serialul de pe Netflix care a paralizat lumea a ajuns locul 1 și în România. Producția stârnește noi controverse

Autor: Luciana Polite

Publicat: 25-03-2024 13:14

Actualizat: 26-03-2024 06:31

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cei de la Netflix au reușit să cucerească, din nou, topurile din întreaga lume, cu un serial de la creatorii Game of Thrones. Numele producției este Problema celor 3 corpuri și reprezintă cea de-a patra parte a contractului de 200 de milioane de dolari, semnat de firmă în vara anului 2019. Cu doar 8 episoade și 3 actori din celebra producție, a reușit să fie pe locul 1 chiar și în România.


Fiecare episod durează câte o oră și are un fir narativ relativ diferit de
Game of Thrones. Pericolul, de data aceasta, nu mai este dat de dragoni, ci de extratereștri. Cei 3 actori pe care producătorii i-au păstrat sunt: D. B. Weiss, Alexander Woo, David Benioff. Acțiunea se desfășoară în jurul unei femei din China care, în 1960, călătorește în timp până ajunge în contemporaneitate. Urmările sunt grave asupra timpului și spațiului, iar un grup de cercetători încearcă să le combată.

Actorii din serialul Netflix sunt: Jovan Adepo, John Bradley, Rosalind Chao, Liam Cunningham, Eiza González, Jess Hong, Marlo Kelly, Alex Sharp, Sea Shimooka, Zine Tseng, Saamer Usmani, Benedict Wong și Jonathan Pryce. Cei care au semnat producția sunt chiar cei 3 actori din serialul cu dragoni.

Controversă după ce serialul a cucerit Netflix


În jurul lui Weiss și Benioff au apărut deja o serie de controverse. Cei doi actori ar fi trebuit să semneze un contract pentru un film Star Wars, după succesul din Game of Thrones. Artiștii spun că au întrerupt colaborarea cu Lucas Film, dată fiind colaborarea cu Netflix. Totuși, potrivit Urban.ro, surse de la Hollywood spun că ar fi fost concediați.

Nu se știe care variantă este sau nu adevărată, dar un alt aspect deranjant stă pe umerii lor. Fanii seriei cu dragoni sunt încă supărați pentru finalul care numai fericit nu a fost. După 8 sezoane, se așteptau la un sfârșit mai decent și n-au fost fascinați de viziunea lor.

CITEȘTE ȘI: Mii de abonați vor fi afectați! Netflix nu va mai fi funcțional, începând cu 1 aprilie

Unde a fost filmat serialul și cât a durat producția


Filmările au început încă de pe data de 15 noiembrie 2021, la studiourile  Shepperton Studios din Anglia. S-au încheiat în august 2022. Locurile alese pentru cadre sunt: Greater London, Buckinghamshire, Hampshire, Surrey, Portsmouth, Kent, Oxford, Sussex si Bedfordshire, dar și în Badajoz, Spania, sediul Natiunilor Unite din New York și Cape Canaveral din Florida.

Îmbinarea efectelor speciale cu cadrele filmate a fost cea mai mare provocare. O muncă de patru filme a fost cumulată pentru un serial, dar dat fiind succesul de care se bucură pe Netflix, se pare că a meritat.

CITEȘTE ȘI: Netflix România i-a înnebunit pe clienți cu acest film. Producția fenomen este prima în clasamentele din multe țări

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri