Totul s-a petrecut marți dimineață, în jur de ora 9:45, pe Drumul Național 24, în apropiere de Tecuci. Oamenii legii spun că tânărul în vârstă de 21 de ani care conducea autoturismul ar fi acroșat un parapet de pe partea dreaptă a drumului și a fost împins, din impact, direct în fața unui camion. În urma coliziunii puternice, autovehiculul a luat foc, cei doi tineri neavând nicio șansă de scăpare. Șoferul avea permisul de conducere doar de câteva luni, mai precis din luna octombrie 2023.
Nu este clar încă din ce motiv a ajuns tânărul șofer să tragă atât de mult de volan încât să lovească parapetul, însă o pistă este aceea că lipsa de experiență ar fi una dintre cauze. Șoferul celuilalt autovehicul, în vârstă de 39 de ani, a reușit să scape din calea flăcărilor înainte ca incendiul să ajungă și la cabină, fiind preluat de salvatori și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate. Oamenii legii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
O femeie și doi copii, luați în plin de un autoturism pe trecerea pentru pietoni
Citește și: Tânăra care a murit în accidentul din Botoșani era însărcinată! Soțul victimei este devastat de durere
Trei persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău după ce au fost lovite de un autoturism în timp ce se aflau pe trecerea pentru pietoni. Incidentul s-a petrecut pe Bulevardul Stadionului din municipiul Buzău, în timp ce traversau regulamentar. Cele trei persoane au fost evaluate la fața locului de către personalul medical, luându-se decizia ca acestea să fie transportate la spital.
''La U.P.U. -SMURD au fost transportate 3 victime: o femeie în vârstă de 27 de ani şi doi copii, cu vârste de 6 ani, respectiv 8 luni. Femeia a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, grad 1 şi o contuzie de bazin, iar cei doi copii au suferit traumatisme la nivelul capului şi feţei. Toti pacienţii sunt stabili hemodinamic si respirator, constienti, cooperanţi, în curs de investigaţii'', a transmis purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, potrivit news.ro

















