Sfidare totală marca frații Tate. Declarațiile halucinante ale celor doi influenceri la sosirea în SUA: „Se încearcă distrugerea reputației unor oameni buni”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 28-02-2025 19:04

Actualizat: 28-02-2025 19:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Chiar dacă se află sub control judiciar, frații Andrew și Tristan Tate au primit acordul de a părăsi România. Astfel, joi dimineață, cei doi influenceri au plecat spre Statele Unite la bordul unui avion privat. La sosirea în Miami, aceștia au făcut câteva declarații halucinante, în care au afișat, din nou, aceeași atitudine sfidătoare.

Frații Andrew și Tristan Tate, care dețin dublă cetățenie, americană și britanică, au devenit cunoscuți în țara noastră mai ales datorită problemelor pe care le au cu legea. Cei doi au fost arestați în urmă cu trei ani, fiind acuzați de trafic de persoane, comportament sexual inadecvat, spălare de bani și inițierea unui grup infracțional organizat. În prezent, ei se află sub control judiciar, având astfel interdicția de a părăsi România.

Frații Tate, declarații halucinante la sosirea în SUA

După doi ani și jumătate în care nu au putut părăsi România, cei doi influenceri au primit acordul din partea DIICOT de a pleca din țară, astfel că, în dimineața zilei de joi, aceștia s-au îmbarcat la bordul unui avion privat, destinația fiind orașul american Miami. La sosirea în SUA, Andrew Tate a oferit câteva declarații halucinante. Ca de obicei, acesta a dat dovadă de aroganță, susținând că el și fratele său sunt neînțeleși, iar statul român încearcă, de fapt, să le distrugă reputația de oameni buni.

„Eu și fratele meu suntem în mare parte neînțeleși. Trăim într-o societate democratică, în care ar trebui să fim nevinovați până la proba contrarie, așa cum suntem eu și fratele meu, și cred că este extrem de important să nu mai permitem presiuni mediatice, defăimări, minciuni sau narațiuni atent construite de operațiuni finanțate de George Soroș, care încearcă să distrugă reputația unor oameni buni, care nu au nicio intenție de a face altceva decât să respecte legea", a declarat Andrew Tate, la aterizarea în Florida.

Potrivit unor surse judiciare, frații Tate ar trebui să se întoarcă în România la finalul lunii martie, când trebuie să meargă la instanță unde se va judeca dacă li se prelungește controlul judiciar.

(CITEȘTE ȘI: Donald Trump primește replica de la dușmanul său UE. Mega-armata pregătită la Bruxelles va costa țările membre sute de miliarde de euro)

Nu au fost bine primiți peste ocean

În cursul zilei de joi, Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, a declarat că prezenţa celor doi influenceri nu este bine venită în acest stat american.

„Realitatea este că Florida nu este un loc în care sunteți bineveniți, cu acest tip de comportament (...). Nu știu cum s-a ajuns la asta. Noi nu am fost implicați. Nu am fost notificați. Am aflat prin intermediul mass-media”, a spus DeSantis.

Potrivit Financial Time, administrația Trump ar fi făcut presiuni asupra autorităților din țara noastră să ridice restricțiile de călătorie care îi vizează pe frații Tate. De remarcat că Andrew Tate este un admirator al președintelui american Donald Trump.

(NU RATA: Frații Tate se lansează în politică. Planuri mari pentru alegerile ce vor avea loc în Marea Britanie peste 4 ani: „Vrem să restabilim măreţia britanică!")

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri