Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL / PPE), viceliderul Grupului PPE din Parlamentul European responsabil pentru bugete și unul dintre negociatorii Parlamentului European privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2022:
„Am încheiat aseară târziu negocierile dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2022 în valoare de aproximativ 170 miliarde de euro. Acordul la care am ajuns în urma negocierilor aduce multe vești bune, inclusiv pentru România.
În primul rând, noul buget va cuprinde o alocare de aproximativ 839 milioane de euro pentru Programul European de Sănătate. Creșterile de alocări bugetare pentru Programul European de Sănătate au constituit o prioritate și reprezintă o victorie a Parlamentului European.
Inițial, Comisia Europeană a propus un buget de 788 milioane de euro pentru acest program. În urma negocierilor și a acordului de ieri, Programul European de Sănătate va avea un buget mai mare. Pandemia de coronavirus ne-a arătat foarte clar că avem nevoie de soluții la nivel european pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din Uniunea Europeană. Criza sanitară încă nu s-a terminat și este evident că trebuie să investim în continuare în modernizarea și întărirea sistemelor noastre de sănătate.
Programul de mobilitate universitară Erasmus+ are de asemenea de câștigat în urma acestui acord, printr-o alocare suplimentară de 35 milioane de euro față de propunerea inițială a Comisiei. Astfel, pentru anul 2022 vom avea o alocare pentru Erasmus+ de aproximativ 3,4 miliarde de euro. Acest lucru înseamnă mai multe burse pentru studenții români și europeni, ceea ce este un lucru foarte bun. Restricțiile legate de pandemie au făcut ca actuala generație de studenți europeni să aibă mai puține oportunități de a călători și de a acumula experiență internațională. După doi ani de pandemie, vrem ca anul viitor cât mai mulți studenți să se bucure de șansa de a acumula experiență academică internațională, mai ales în contextul în care introducerea certificatului verde digital și o eventuală reducere a numărului cazurilor de COVID-19 le vor permite să călătorească mai ușor.
La solicitarea Parlamentului European am reușit de asemenea să obținem alocări suplimentare și creșteri de personal pentru Parchetul European. În total, aproximativ 57 milioane de euro vor fi alocate în anul 2022 pentru a sprijini această instituție în eforturile de a combate frauda, corupția și alte nereguli care afectează Bugetul UE.
Totodată, am crescut finanțarea pentru mai multe programe și politici care contribuie la crearea de locuri de muncă în Uniunea Europeană, cum ar fi Programul «Orizont Europa» sau Facilitatea pentru Conectarea Europei. În ultimii ani a fost din ce în ce mai evident că finanțarea cercetării și inovării este unul dintre cele mai bune moduri de a utiliza resursele noastre comune la nivel european pentru a depăși pandemia de COVID-19. Tocmai de aceea, am reușit să obținem pentru anul 2022 o creștere de 60 milioane de euro pentru Programul Orizont Europa față de propunerea inițială a Comisiei de 12,18 miliarde de euro.
O parte din creșterile bugetare obținute de Parlament la Programul Orizont Europa și la Programul European pentru Sănătate vor contribui la finanțarea noii Autorități a Uniunii Europene pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA). HERA va coordona și îmbunătăți răspunsul UE în cazul amenințărilor transfrontaliere grave la adresa sănătății.
În final, am mai reușit creșterea fondurilor europene pentru securitatea frontierelor externe ale Uniunii Europene cu 25 milioane de euro pentru anul următor.
Acordul dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2022 urmează a fi ratificat de Consiliu și de plenul Parlamentului European în următoarea sesiune plenară, urmând a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022”, a transmis Siegfried Mureșan.
Siegfried Mureșan (PNL), după încheierea negocierilor pentru Bugetul UE 2022: O alocare de aproximativ 839 milioane de euro pentru Programul European de Sănătate
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 16-11-2021 08:39
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

02 aprEconomie
30.000 de concedieri peste noapte, în IT. Oracle, compania în top 3 la nivel de țară, înlocuiește angajații cu AI

02 aprActual
eMAG face concedieri / ”Construim un business sustenabil”

02 aprEconomie
Fan Courier se află într-un „punct de inflexiune”. Anunțul făcut de patron, după creșterea prețurilor la carburanți

02 aprEconomie
Schimbarea Profi și Mega Image, de la 1 aprilie 2026. Puțini clienți au sesizat diferența

02 aprSocial
Minivacanță pentru angajații din România. Zile libere rămase din 2026

02 aprActual
Tone de alimente pentru Paște, retrase de urgență. Inspecția veterinară a dat amenzi de un milion de lei
Articole Similare

25-03-2026 21:02Externe
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

19-03-2026 08:22Externe
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15-03-2026 15:03Externe
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15-03-2026 14:26Externe
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15-03-2026 11:01Externe



