Siguranță și încredere? Un polițist a fost prins în timp ce se masturba în scara unui bloc

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 05-08-2023 19:05

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un polițist a fost prins de o femeie, în timp ce se masturba în scara unui bloc. Incidentul s-a petrecut în Galați.


Inițial, agentul de poliție a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.


Un polițist din Galați a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzațiile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice. Acesta a fost surprins în timp ce se masturba în scara unui bloc din oraș, când a fost surprins de o femeie care intra în imobil. În urma apelului la 112 a acesteia, Secția 2 a trimis un echipaj în zonă, care l-a identificat pe individ și l-a condus la sediu pentru cercetări. Aici s-a aflat că bărbatul care se masturba în scara blocului este agent de poliție și ajutor de șef la un post de poliție din nordul județului Galați, conform
focuspress.ro.

Ce a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați


Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

La data de 01.08.2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au dispus reţinerea unui inculpat, pentru săvârşirea, în concurs, a infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, prevăzută de art. 375 din Codul penal, şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 371 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.

La data de 02.08.2023, s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de acelaşi inculpat.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele:

La data de 01.08.2023, în timp ce se afla în scara unui bloc din municipiul Galaţi, inculpatul a efectuat acte sexuale de autoerotism, fiind observat de o martoră, situaţie care i-a provocat acesteia o puternică stare de tulburare.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri