Căldura de la Australian Open este un coșmar dar pentru Simona Halep, lidera WTA, canicula pare a fi un avantaj. Sportiva din Constanța a declarat că se simte foarte bine atunci când joacă la temperaturi ridicate și încearcă să-și creeze un avantaj.
„Mie îmi place să joc pe căldură. Condiția fizică e o parte importantă a jocului meu și un punct forte al meu. E ceva pentru care lucrez foarte mult pe toată durata anului. Când ai meciuri lungi în condiții grele, e un mare ajutor psihologic să știi că poți trece linia. Experiența mă ajută să știu tot ce trebuie să fac pentru a mă recupera și pentru a avea grijă de mine. Astfel, încerc să nu mă gândesc la căldura foarte mare ca la un lucru negativ. Vreau doar să mă pregătesc cât de mult e necesar și să fiu precaută", a spus Halep pentru Courier Mail.
Simona Halep câștigă cei mai mulți bani reușind acest lucru
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



