Simona Halep a declarat, miercuri, după ce s-a calificat în semifinalele Miami Open că este dificil să revină pe locul I WTA, deoarece trebuie să câştige turneul din Florida, părând că nu știe că îi este suficientă o calificare în finală pentru a redeveni numărul 1 mondial.
"Să joc din nou în semifinale este o mare provocare, pot face cel mai bun rezultat al meu aici, să joc finala, dar va fi un mare meci în turul următor. Voi pregătită, voi încerca să mă bucur de joc în faţa acestui frumos public, pe acest frumos teren, este întodeauna o plăcere să revin aici. Este departe (n.r. - locul I WTA), trebuie să câştig acest turneu, nu o să mă gândesc la asta. Dacă joc bine, dacă joc cel mai bun tenis, am şanse mai bune să redevin numărul 1 din nou, dar nu este în mintea mea, vreau doar să-mi găsesc ritmul, să-mi găsesc cel mai înalt nivel, să joc cât de bine pot", a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meciul din sferturi.
Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 2, a învins-o, miercuri, cu 6-4, 7-5, pe jucătoarea chineză Qiang Wang, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 18, calificându-se pentru a doua oară în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.
În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea dintre jucătoarele cehe Karolina Pliskova, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 5, şi Marketa Vondrousova, locul 59 WTA.
Citește și:
EXCLUSIV Ecaterina Andronescu reacționează, după ce a fost numită ‘Groparul’ învățământului: ‘Nicăieri în lume nu se făcea’
Atenție, zeci de mii de proprietari de mașini sunt vizați! Schimbare radicală la sfârșitul lunii martie
Vești pentru pensionari! Senatul va aproba o nouă modificare a Legii Pensiilor
Simona Halep face declarația mult așteptată după calificarea în semifinale!'Este o mare provocare'
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

33 minute în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți
Articole Similare

20 marSport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

18 marSport
[P]Cele mai discutate mutări de pe piața transferurilor în acest moment

03 marSport
Averea care îi va rămâne lui Mario Iorgulescu după moartea tatălui său, diminuată considerabil. Gino și-a dat afacerile pentru procesul fiului

27-02-2026 15:46Sport
Parteneriat extins: prima bancă românească de pe un monopost de Formula 1 își dublează prezența pe monoposturile McLaren

23-02-2026 20:23Sport



