Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, a făcut spectacol la Dubai.
La capătul unei partide epuizante, jucătoarea noastră s-a impus, în trei seturi, în fața kazahei Elena Rybakina, scor 3-6, 6-3, 7-6.
Halep (28 ani) a câştigat pentru a doua oară titlul la Dubai, după ce s-a impus şi în 2015, acesta fiind al 20-lea al carierei.
Pentru titlul de la Dubai, Halep va primi 696.860 de dolari şi 470 de puncte WTA, iar Rîbakina va fi recompensată cu 372.200 dolari şi 305 puncte WTA..
Halep, la prima sa finală după titlul cucerit anul trecut la Wimbledon şi a 37-a din carieră, a ajuns la 20 de turnee câştigate: Simona a cucerit primele sale titluri în 2013 (6), la Nurnberg, 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova şi Sofia, în 2014 (2) s-a impus la Doha şi Bucureşti, în 2015 a cucerit alte trei titluri, la Shenzhen, Dubai şi Indian Wells, au urmat alte trei titluri în 2016, la Madrid, Bucureşti şi Montreal, în 2017 a câştigat doar la Madrid, în 2018 a obţinut titluri la Shenzhen, Roland Garros şi Montreal, anul trecut a câştigat la Wimbledon, iar acum la Dubai.
Simona Halep face spectacol! Victorie formidabilă la Dubai
Trending

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

circa 1 oră în urmăActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme
Articole Similare

circa 1 oră în urmăActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

12:57Actual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marActual



