Sindicaliştii au atras atenţia că unii români au apelat la o măsură disperată ca să-şi rotunjească veniturile, din cauza taxelor ridicate pe muncă

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 26-03-2025 07:13

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

Un studiu realizat de Blocul Național Sindical (BNS) a indicat că românii apelează la un tertip periculos ca să-şi rotunjească veniturile şi ca să scape de taxele mari pe muncă impuse de Codul Fiscal.

Oamenii ar fi împinşi spre munca la negru.

Citiţi şi: Marcel Ciolacu a declarat război risipei bugetare. A trimis Corpul de Control la toate ministerele

Salariile mici, cele mai afectate

Sindicaşiştii sunt de părere că numărul de salariați ar putea crește cu până la 30%, ajungând la 7,44 milioane, prin integrarea lucrătorilor din economia nedeclarată, ceea ce ar contribui la reducerea sub-ocupării forței de muncă și la estomparea impactului excesiv al impozitelor pe muncă.

"Dacă un milion de persoane care activează în munca nedeclarată ar intra în sistemul de impozitare, s-ar înregistra un plus de 18,7 miliarde de lei în bugetul de stat anual, ceea ce ar permite o reducere a contribuțiilor sociale, cu efecte pozitive asupra economiei.

Studiul subliniază că sarcina fiscală generală a muncii, care este ridicată și afectează în special salariile mici, este un factor ce încurajează munca nedeclarată.

De asemenea, distorsiunile din sistemul fiscal, cum ar fi deducerea suplimentară de 300 de lei, pot genera inechități semnificative.

O provocare majoră pentru România este definirea unui , având în vedere aglomerarea salariilor mici și distorsiunile de pe piața muncii", a postat BNS.

Şi angajaţii de la Senat sunt verificaţi

Bugetarii care lucrează a Senat sunt verificaţi la pontaj. Accesul în Senat și pontajul pentru angajați se realizează, începând de luni, pe bază de cartelă, pentru o perioadă de probă până la 1 aprilie.

Măsura este parte din reforma în Senat anunțată de Bolojan, care include și restructurări. Așadar, angajaţii de la Senat vor fi monitorizaţi pentru a-i găsi pe chiulangii.

„Este vorba de grupurile parlamentare unde angajații trebuie să mai iasă din clădirea Senatului pentru că mai au și alte activități, așa cum le primesc de la grupurile parlamentare.

În rest, toată lumea pontează, pentru că așa este normal. Sistemul este funcțional începând de astăzi. Este vorba de monitorizarea prezenței la serviciu, o chestiune de bun-simț”, a spus președintele interimar al Senatului luni, la Parlament.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri