Sindicaliștii de la Blocul Național Sindical (BNS) au dorit să tragă un semnal de alarmă, după ce Guvernul a impus o serie de măsuri de austeritate, printre care creșterea TVA-ului de la 19% la 21%.
Ei au efectuat un studiu numit „Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, din care reiese că inflaţia va ajunge aproape de 10% în România din două mari cauze:
liberalizarea preţurilor la energie, de la 1 iulie 2025
creşterea TVA, de la 1 august.
Printre cele mai scumpe tarife la energie din UE
BNS este de părere că preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din Uniunea Europeană.
„Măsurile de austeritate promovate de Guvernul proaspăt instalat au abătut atenţia opiniei publice de la efectele liberalizării preţurilor la energie electrică de la 01.07.2025.
Însă liberalizarea preţurilor la energie dublată de măsurile promovate de Guvern, în special de cele ce vizează creşterea TVA şi reducerea sau îngheţarea unor beneficii salariale sau sociale vor avea efecte semnificative, în special în cazul celor cu venituri mici”, a transmis BNS.
Chiar şi cu facilităţile de care au avut parte românii în ultimii ani, sindicaliştii au arătat că viaţa oamenilor a fost tot grea:
1 din 5 români era afectat de sărăcie,
1 in 6 români era afectat de deprivare materială şi socială severe,
1938,5 lei/luna - pragul de sărăcie, 3.595.000 de persoane se aflau sub acest prag,
14,5% din gospodării au întârzieri la plata facturilor de utilităţi, media UE 6,9%,
preţul energiei a fost al cincilea preţ ca mărime din Uniunea Europeană, raportat la paritatea puterii de cumpărare. Cehia (41 PPS), Cipru (35,7), Germania (35,23), Polonia (32,69) şi România (32,69 PPS).
Inflaţia în iunie, la 5,7%
Rata anuală a inflației a urcat la 5,7% în luna iunie, conform INS, de la 5,45% în luna mai. Este cel mai mare nivel din acest an. Indicele prețurilor de consum, comparativ cu luna mai, a fost 0,45%. Rata inflației de la începutul anului, iunie 2025 comparativ cu decembrie 2024, a fost 3,1%.
Rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2024 - iunie 2025) față de precedentele 12 luni (iulie 2023 - iunie 2024) a fost 5,1%.
Produsele care s-au scumpit în ultimele săptămâni:
pâinea s-a scumpit în iunie cu 0,5%,
fructele proaspete cu 11%,
prețul la carne a crescut cu 0,5%,
la laptele de vacă 1%,
la cacao și cafea cu 1,2%.
s-au scumpit şi fructele proaspete, cu 33,47%
scumpiri majore se remarcă la energie termică, cu 13,63%,
serviciile au costuri mai mari cu 7,05%.



















