În contextul tensiunilor tot mai mari din cadrul Coaliției de guvernare, președintele Nicușor Dan primește un avertisment clar din partea lui Kelemen Hunor. Liderul UDMR susține că șeful statului are misiunea grea de a repune România pe harta politicii internaționale. În plus, Hunor consideră că, la momentul actual, țara noastră este irelevantă în raport cu marile puteri ale lumii.
Invitat în cadrul unei emisiuni TV, Kelemen Hunor a lansat un semnal de alarmă privind poziția României pe scena internațională. Totodată, acesta a subliniat provocarea uriașă a președintelui Nicușor Dan de a readuce țara noastră pe prima scenă a politicii externe.
Avertismentul lui Kelemen Hunor pentru Nicușor Dan
Liderul UDMR a subliniat lipsa de relevanță a României în raport cu marile puteri și nevoia de a avea o politică externă coerentă, echilibrată și ancorată atât în relațiile transatlantice, cât și în regiunea Mării Negre și a Mediteranei. Acesta a subliniat că președintele Nicușor Dan are o provocare uriașă să redea României o anvergură și o relevanță în politica internațională.
„În cazul lui Nicușor Dan, singura întrebare, cel puțin pentru mine, este dacă vom avea o politică externă în sfârșit sau nu. Că în acest moment România nu contează și nu e vina lui Nicușor Dan, că el de patru luni e președinte. Nu contăm, nu avem relevanță, nici în Uniunea Europeană nu avem voce, nici în relațiile internaționale bilaterale sau multilaterale. România nu există.
Nicușor Dan încearcă să înțeleagă fiecare problemă și sacrifică mult timp pentru a înțelege problemele. Vom vedea mai târziu ce decizii vor lua, mai ales că are și o echipă de consilieri mai nou și trebuie să vedem ce decizii vor lua, dar până acum asta era una dintre calitățile extrem de importante pe care eu le-am surprins”, a declarat Kelemen Hunor, la Antena 3 CNN.
Direcția pe care trebuie să meargă România
Întrebat cum ar răspunde oamenilor care consideră că România s-a îndepărtat de Washington pentru a se apropia de Franța, Kelemen Hunor a explicat faptul că țara noastră trebuie se mențină legături excelente cu marile puteri. În plus, acesta a subliniat că relațiile cu Turcia, Polonia, țările baltice și țările din Europa Centrală sunt extrem de importante pentru România.
„România nu trebuie să se îndepărteze de Washington în primul rând și nu trebuie să aibă o singură ancoră în Europa. E greu să vorbești despre Franța, e greu să vorbești despre președintele Macron, fiindcă este într-o situație atât de dificilă încât e greu să facem vreo apreciere.
România trebuie să aibă ancore și în zona mediteraneană și mai ales spre Turcia. Cred eu dacă ne gândim la securitatea regională, securitatea Mării Negre cu Polonia, cu Țările Baltice, cu țările din Europa Centrală neapărat", a mai spus liderul UDMR.














