sursa foto:  ziaruldeiasi.ro

Situație alarmantă! Caz de pestă porcină africană în România: Un mistreț a fost găsit mort pe un fond de vânătoare

Situație îngrijorătoare! Autoritățile din Harghita au anunțat că un caz de pestă porcină africană a fost confirmat la un mistreţ găsit mort pe un fond de vânătoare din comuna Atid.

 

Potrivit informaţiilor furnizate, marţi, de purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Harghita, Adrian Pănescu, au fost recoltate probe de la mistreţul mort, de către vânători, care au fost trimise la Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor din Bucureşti, iar rezultatele au confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane.

La nivelul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor Harghita a fost întocmit planul de măsuri care se iau în astfel de cazuri, pentru combaterea focarului.

Zona infectată, cu o rază de 8 kilometri, cuprinde comuna Atid, cu localităţile Cuşmed, Crişeni şi Şiclod, comuna Corund, cu localitatea Atia, comuna Avrămeşti cu localităţile Inlăceni, Firtănuş, Laz-Firtănuş şi Medişorul Mic, comuna Lupeni, cu localitatea Firtuşu, din judeţul Harghita, precum şi localităţile Solocma şi Ceie, din judeţul Mureş.

În ceea ce priveşte zona tampon, de cinci kilometri în exteriorul zonei infectate, aceasta cuprinde comunele Praid, Corund, Lupeni, Şimoneşti, Avrămeşti din judeţul Harghita şi localităţile Trei Sate, Ghindari, Sărăţeni şi Bezid din judeţul Mureş, precum şi fondurile cinegetice aferente.

Conform lui Pănescu, se intensifică vânarea mistreţilor, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi se vor recolta probe de la cei împuşcaţi sau găsiţi morţi.

Este interzis accesul persoanelor neautorizate în pădurile din cele două zone

De asemenea, este interzis accesul, din orice motiv, al persoanelor neautorizate în pădurile din cele două zone, iar în zona infectată se efectuează şi un recensământ oficial al tuturor categoriilor de porci din toate exploataţiile.

Adrian Pănescu a mai arătat că în luna ianuarie a mai fost depistat un caz de pestă porcină africană pe acelaşi fond de vânătoare din Atid, precum şi pe fonduri de vânătoare din Săcel şi Avrămeşti, informează agerpers.ro.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare