sursa foto:  stiripesurse.ro

Situație fără precedent în istoria postdecembristă a României! Am putea avea pentru prima dată alegeri anticipate. PSD: ‘Actualul Parlament nu mai răspunde voinței populare’

Partidul Social Democrat (PSD) a anunțat public că nu va susține din Parlament niciun Guvern minoritar PNL, iar dacă partidele din coaliție nu rezolvă actuala criză singura soluție sunt alegerile anticipate.

„Dacă nu sunt capabili să-şi rezolve criza creată, singura soluţie este întoarcerea la popor prin alegeri anticipate. PSD nu va susţine din Parlament niciun Guvern minoritar PNL. PSD nu va susţine niciun Guvern condus de PNL sau de USR PLUS. PSD exclude categoric orice scenariu de acest fel”, se arată, într-un comunicat de presă al PSD.

Potrivit social-democraţilor, preşedintele Klaus Iohannis şi cele trei partide „care au pierdut alegerile anul trecut” sunt responsabili de criza „pe care au creat-o”.

„Dacă Iohannis nu e în stare să îşi facă treaba de mediator, singura soluţie este să ne întoarcem la popor prin alegeri anticipate, pentru că actualul Parlament nu mai răspunde voinţei populare, iar românii s-au lămurit cât de nocivi sunt PNL şi USR PLUS pentru întreaga societate”, se mai susţine în comunicat, informează agerpres.ro.

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare