Situație jenantă la ANPC! Lăsați fără RCA-uri de conducerea instituției, comisarii au fost nevoiți să meargă pe jos la controale! Chiar și așa, au închis un restaurant!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 11-05-2022 17:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Comisarii de la Protecția Consumatorilor Galați au fost nevoiți să se deplaseze pe jos, pentru a-și face meseria, fiind astfel puși într-o situație jenantă.


Chiar și așa, un restaurant din Galaţi a fost închis temporar, miercuri, de către comisarii de la Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC), după ce au fost descoperite mai multe nereguli, fiind găsite excremente de şoarece şi produse expirate. Localul a primit şi o amendă de 30.000 de lei, informează news.ro, citat de
Stiripesurse.ro.

Vezi și
Scandal la o instituție din subordinea Guvernului Ciucă! ‘Autoturisme fără RCA’


Comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, Sorin Susanu, a declarat că reprezentanţii instituţiei au mers pe jos, miercuri, după ce conducerea instituției a lăsat mașinile din dotare fără RCA-uri.

„Chiar dacă nu avem RCA-uri pentru maşinile din dotare şi în curând vom rămâne şi fără curent şi gaz (avem preavizul de debranşare), astăzi comisarii ANPC Galaţi s-au deplasat (per pedes) la un restaurant din zona centrală a municipiului Galaţi unde au fost descoperite deficienţe care puneau în pericol sănătatea consumatorilor. Pentru abaterile constatate a fost aplicată amendă de 30.000 lei şi a fost oprită activitatea. Este totuşi de apreciat atitudinea constructivă a patronului care a înţeles greşelile şi şi-a asumat remedierea acestora. Restaurantul nu va fi redeschis până nu remediază probleme”, a declarat Sorin Susanu.

Echipele de control au descoperit mizerie, produse expirate, alimente păstrate în condiţii improprii, dar şi excremente de şoarece.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri