Situație revoltătoare într-un spital din România. Pacienții internați aici sunt nevoiți să plătească o taxă pentru a se putea uita la televizor. Oamenii se pot uita la TV timp de 10 ore, contra unei taxe de cinci lei. Toate aceste lucruri se întâmplă în Spitalul din Aleşd, județul Bihor.
Potrivit digi24.ro, oficialii spitalului susțin că acest serviciu este opțional, iar cei care vor să beneficieze de el trebuie să plătească. Televizoarele aparţin unei firme care împarte banii cu unitatea medicală, în baza unui contract.
"Exista un mecanism unde aceşti bani sunt introduşi, un fel de aparat şi timp de 10 ore acel televizor, care din momentul respectiv acel timer se porneşte, funcţionează", a explicat Florin Creț, managerul Spitalului Orășenesc din Aleșd.
Unii pacienți consideră că acest serviciu ar trebui asigurat, în mod gratuit, de către adminstraţia spitalului.
"- Pentru ce, că au televizoare şi din astea?
- Da.
- Pentru ce să plătească, nu sunt ei nenorociţi destul, că-s bolnavi."
"Mi se pare totuşi puţin exagerat că oamenii sunt săraci, sunt săraci şi le pare bine. Aici în costă, orice spitalizare, medicamente."
"Eu cred că e mult şi că nu ar trebui să iei taxele astea."
Alții nu sunt interesați să se uite la televizor din cauze... medicale.
"L-am aprins, dar ne mai dor ochii că ne uităm atâta la el, îl mai lăsăm să se şi odihnească."
"De la 60 de ani slăbeşte vederea, dacă te uiţi mult, lacrimi în ochi ne dă."
Televizoarele aparţin unei societăţi cu care spitalul a încheiat un contract. Firma se obligă să instaleze aparatele şi să asigure serviciul de televiziune prin cablu şi mentenanţa acestora. Banii încasați sunt împărțiți între cele două entități.
"Procentajul este diferit pentru că mai există o clauză în contract prin care, pe baza unui calcul sunt nişte costuri care sunt plătite de către firmă pentru serviciul de energie electrică. Diferenţa de bani care ne revine nouă este asimilată veniturilor proprii ale spitalului şi le folosim ca atare tocmai pentru a creşte aceste servicii hoteliere pe care noi le asigurăm pacienţilor noştri", susţine managerul Spitalului Orășenesc din Aleșd.
Managerul spitalului din Aleşd nu exclude posibilitatea ca, în viitor, să achiziţioneze televizoare din fondurile proprii ale unităţii.
Vezi și Lovitură grea pentru Gigi Becali: Ce sumă uriașă îi cere Clubul Sportiv al Armatei Steaua
Surpriză uriașă! Cine este cel mai bogat consilier al președintelui Klaus Iohannis! Conexiuni interesante
Surpriză de proporţii: Milionară sexy în noul Guvern - averea fabuloasă a unei deputate care ar putea deveni ministru
Situație revoltătoare într-un spital din România: Pacienții plătesc taxă pentru a se uita la TV
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial



