Slipul prețios în care Nicușor Dan se bălăcește în piscinele din Bulgaria. Cât costă chiloții de baie pe care-i poartă primarul general al Capitalei

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 21-08-2024 09:48

Actualizat: 21-08-2024 16:46

Article thumbnail

Sursă foto: Bugetul.ro

În urmă cu câteva zile, mai multe imagini cu Nicușor Dan au făcut furori în presa românească. Aflat în vacanță în Bulgaria, primarul general al Capitalei a fost surprins în timp ce se bălăcea într-o piscină. Slipul purtat de edil a devenit rapid subiect de discuție în mass-media din țara noastră, în ciuda faptului că nu este un obiect vestimentar prea scump.

Nicușor Dan este unul dintre cei mai importanți oameni politici din țara noastră, funcția de primar general al Capitalei oferindu-i multă notorietate în ultimii ani. Astfel, edilul se află mai tot timpul în atenția presei românești, care recent l-a surprins în câteva ipostaze mai puțin obișnuite.

Cât costă slipul purtat de Nicușor Dan la piscină în Bulgaria

Aflat în vacanță în stațiunea Obzor din Bulgaria, Nicușor Dan a fost fotografiat în timp ce se bălăcea într-o piscină a resortului în care s-a cazat. Extrem de relaxat, edilul a profitat din plin de momentele petrecute cu familia și s-a folosit de un colac pentru a înota în piscină. Imaginile cu Nicușor Dan au stârnit rapid valuri de reacții în presa din țara noastră.

Astfel, slipul pe care l-a purtat Nicușor Dan la piscină în Bulgaria a devenit subiect de discuție în ultimele zile. Totuși, obiectul vestimentar purtat de primarul general al Capitalei nu este unul deloc scump. În magazinele Decathlon, un slip precum cel purtat de edil costă doar 128,99 lei.

(NU RATA: Primăria lui Nicușor Dan a bătut palma cu Google. Bucureștenii vor vedea exact cât de aglomerate sunt autobuzele și tramvaiele din Capitală)

Cum și-a cunoscut edilul partenera de viață

În ciuda faptului că de peste patru ani este primarul general al Capitalei, Nicușor Dan este foarte discret în privința vieții sale private. Edilul trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Mirabela Grădinaru, pe care a cunoscut-o în anul 2005. Ei au împreună doi copii pe care au încercat mereu să-i țină departe de ochii indiscreți ai presei.

Chiar dacă este o persoană foarte discretă, Mirabela Grădinaru a povestit, în urmă cu ceva timp, cum l-a cunoscut pe Nicușor Dan. Totul s-a întâmplat în anul 2005, în timp ce amândoi se aflau în legendarul Club A din București.

„Ne-am cunoscut în anul 2005, pe vremea când eu eram studentă în București, la Geografie.

Îmi aduc aminte că se terminase sesiunea de examene, aveam bilet să mă întorc acasă, dar chiar în ziua aceea s-a întors o prietenă ce fusese plecată cu bursă Erasmus în Franța. Am renunțat să mă mai întorc acasă și am ieșit cu mai mulți prieteni.

Am zis să mergem seara în Club A, clubul pe care noi îl frecventam în serile de după sesiune sau de după zilele în care aveam proiecte, iar atunci l-am întâlnit pe Nicușor. Sau el m-a întâlnit pe mine.

Nu știu dacă a fost dragoste la prima vedere, dar a fost chimie, atracție, asta a fost sigur. Apoi, lucrurile au venit de la sine”, a povestit Mirabela Grădinaru.

(CITEȘTE ȘI: Averea uluitoare a lui Grigorie, tatăl lui Nicușor Dan. Părintele primarului general al Capitalei nu duce grija zilei de mâine)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri